Ambiţia unui copil în scaun cu rotile:„Cândva o să alerg!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băncuţa lui Luci este scaunul cu rotile în care este ţintuit, Foto: Bogdan Nistor
Băncuţa lui Luci este scaunul cu rotile în care este ţintuit, Foto: Bogdan Nistor

Deşi trebuia şcolarizat la domiciliu, Marius Băiculescu a insistat să meargă la şcoală. Nu ratează nicio oră de educaţiei fizică, iar temele sale arată zi, de zi, precum cele ale unui copil normal.

Marius Sandu Băiculescu are 10 ani. În urmă cu cinci ani, viaţa lui s-a schimbat complet. După un accident vascular, băiatul a rămas parţial paralizat. Nu poate să-şi mişte aproape deloc mâinile şi picioarele, iar de vorbit - abia se descurcă. Verdictul medicilor a fost clar şi nemilos - tetrapareză spastică. Cu toate acestea Marius nu s-a lăsat demoralizat şi demonstrează că are un caracter puternic.

Luci - pentru că aşa este strigat de toată lumea - nici nu a vrut să audă de şcolarizarea la domiciliu.

„Avem un învăţător desemnat să facă acest lucru, pe doamna Camelia Stănciulescu. Ne-am lovit însă de o ambiţie nemaipomenită a copilului, care a vrut neaparat să vină la şcoală", spune directoarea Şcolii 15, Luminiţa Tcaciuc.

„Luci a plâns şi a vrut să meargă la şcoală ca orice copil. Iniţial, nu am fost de acord, dar apoi, la insistenţele învăţătorilor, am acceptat. Acum se descurcă foarte bine", povesteşte Argentina Băiculescu, mama copilului.

A fost înscris în clasa întâi, la Şcoala 15 şi deja a promovat într-a doua.

Deşi nu poate să-şi folosească mâinile, Luci are temele scrise frumos, în fiecare zi. I le fac părinţii, chiar dacă nici ei nu au prea multă carte şi trăiesc de azi , pe mâine. Mama lui vinde diverse produse la intrarea în Piaţa Centrală, iar tatăl spune că „se descurcă" şi el cum poate.

Visează să facă sport

„În această iarnă, Luci a venit la şcoală chiar şi în zile cu viscol şi multă zăpadă. Într-o zi, vărul lui, care-l aduce de regulă la şcoală, l-a scăpat din braţe, în zăpadă", povesteşte Camelia Stănciulescu, învăţătoarea copilului.

La începutul lui decembrie şi în ianuarie inimoasa învăţătoare, căreia i se cuvin laude pentru atitudinea sa exemplară, a insistat să meargă, prin nămeţi, acasă la copil, pentru a-l ajuta să nu piardă materie şi în acelaşi timp pentru a-l menaja.

„Sunt necăjiţi, locuiesc într-o casă cu chirie. Stau patru persoane într-o cameră, mai au şi un căţel pe care-l ţin în casă, ce mai, o duc greu, la limita sărăciei", mai spune Camelia Stănciulescu.

Lui Luci îi place foarte mult sportul. Deşi nu poate să se dea jos din căruciorul cu rotile, copilul nu lipseşte de la nicio oră de educaţie fizică. „Stau şi îi privesc pe colegii mei. Mi-aş dori şi eu să alerg puţin, dar nu pot", mărturiseşte cu lacrimi în ochi băiatul.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite