VIDEO Un munte o ia la vale! Alunecări masive de teren în zona Chirleşti – Nehoiu.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Versantul se deplasează cu mai mult de 10 metri pe zi. Casa unei localnice de 56 de ani a fost dărâmată de noroi. Blocarea Drumului Naţional 10 este iminentă. Drumarii au muncit toată noaptea şi au montat parapeţi din beton pe o lungime de 120 de metri.

Alunecarea de teren de la Chirleşti, sat de lângă oraşul Nehoiu, s-a reactivat din cauza diferenţelor de temperatură dintre zi şi noapte, care au produs condens în planul de alunecare. Problema este veche de peste o jumătate de secol, însă până acum nimeni nu a putut împiedica straturile de argilă să se deplaseze. În anii '50 un sat întreg a fost distrus de alunecările de teren de pe acest versant.

Acum, alunecările au lăsat fără locuinţă o femeie de 56 de ani, care în plin sezon rece se vede nevoită să apeleze la mila rudelor şi a vecinilor. Un prim corp al casei sale a fost deja dărâmat, iar celălalt stă să cadă dintr-un moment în altul. „De vreo trei zile se tot mişca, dar acum se aude trosnind foarte tare, mi-e frică să mai stau în casă. Nici nu avem unde să ne mai ducem acum iarna. Eu eram ştearsă de mult de aici, dar întâi a înghiţit casa băiatului meu, iarna trecută", ne-a spus Ana Dinu cu lacrimi în ochi, localnica rămasă fără casă.

VEZI DETALII AICI

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite