Alexandru Jula, legendă vie a muzicii uşoare

Are 56 de ani de carieră. A debutat pe scena teatrului „Nae Leonard” din Galaţi în 1954, iar în 1962 a apărut pentru prima dată la televizor.

Oraşul de la Dunăre i-a purtat noroc artistului Alexandru Jula. În 1954, după ce a terminat Şcoala Medie Tehnică din Cluj, a venit în concediu la sora sa. Plimbându-se prin oraş a văzut un afiş al Teatrului de Estradă în care prezentau spectacolul „Sugestii şi reclamaţii”. Şi-a luat un bilet şi s-a dus să vadă piesa.

De la „Valea!” la angajare

„Mi-a plăcut spectacolul, iar în gând mi-am spus «Băieţii ăştia nu cântă mai bine decât mine». A doua zi m-am dus la directorul Teatrului, Aurel Manolache, să mă asculte. Acesta mi-a replicat scurt: «Auzi, mă băiete, ca tine vin câte 15 pe zi. Valea!». Ziua următoare mi-am spus: nu mă mai duc. Dar m-am răzgândit, iar în cele din urmă m-a ascultat şi mi-a spus: «De mâine eşti angajat provizoriu»,  şi iată că «provizoratul» a durat 56 de ani”, povesteşte artistul.
 
A colindat întreaga ţară şi a avut sute de turnee peste hotare. După succesul din „Sugestii şi Reclamaţii”, a fost distribuit în numeroase spectacole precum:„Şapte note la concert” „Din Galaţi până în Carpaţi”, Dansul notelor”, „Competiţii pe portativ”, Răzbunătorii de la Revistă”.
 
„Soţia prietenului meu”

În 1965 a lansat piesa care l-a „urmărit” toată viaţa şi care i-a adus recunoaştere naţională - «Soţia prietenului meu».

Ea aparţine lui Enrico Macias şi fusese tradusă pentru un al artist, care a refuzat să o cânte. Până la urmă i-a fost încredinţată tânărului Jula.

„A avut un mare succes, deoarece textul în limba română, scris de Ciupi Rădulescu, era mai profund decât cel original. Am încercat să o cânt şi la radio, şi la televiziune, dar nu se putea, din cauza cenzurii din acele vremuri”, povesteşte artistul.

La un moment dat, regizorul Sorin Grigorescu i-a acceptat piesa pentru vizionare. Pe atunci preşedintele Radioteleviziunii era Octavian Paler, care, după ce a ascultat-o, a decis să o difuzeze.
„Înaintea mea avea un cuplet Dem Rădulescu, care a fost scos. Atunci regizorul Grigorescu s-a uitat ciudat la mine. Însă Octavian Paler a spus «Cântă grozav puştiul ăsta. Ce-o fi, o fi! Om vedea ce-om păţi». A doua zi piesa era un şlagăr. «Soţia prietenului meu» m-a urmărit toată viaţa”, mărturiseşte Alexandru Jula.
 
Melodia preferată a lui Ceauşescu

„Soţia prietenului meu” i-a cântat-o  lui Nicolae Ceauşescu, venit în vizită în oraşul de la Dunăre. Cum era de aşteptat, cei din Gospodăria de partid nu au fost de acord să cânte piesa. Motivul: nu era în acord cu morala socialistă.

 „Am vorbit cu chitaristul meu, Petrică şi la un semnal a început să cânte. Ceauşescu ştie piesa. A cântat-o cu mine. Iar cei de la partid se lăudau după asta cât de bine au ales ei piesa”, îşi aminteşte artistul.



Reperele carierei

1954 – debut pe scenă.
1965-1971 – face parte din trupa Teatrului „Constantin Tănase” (Bucureşti).
1966 – primul disc.
1970-1972 – 350 de spectacole cu Teatrul „Fantasio” (Constanţa)
1968 -  Festivalul de la Berlin.
1978 - Festivalul de la Poznan, Polonia.
1998 - primeşte Diploma de Excelenţă la Festivalul Naţional al Teatrelor de Revistă.
2000 - obţine Premiul Naţional de Revistă.
2002 - primeşte Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Uşoare Româneşti „O zi printre stele” a Ministerului Culturii şi Cultelor.
2002 - este desemnat Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi.

Întrebări şi Răspunsuri

Artiştii din provincie au vreo şansă?

În muzică sunt două Românii: Bucureştiul şi restul lumii. Bucureştiul nu ştie nici 10 % din ce se face în provincie. Am toată aprecierea pentru artiştii din capitală. Dar şi în provincie sunt artişti foarte valoroşi, care nu sunt promovaţi. Nu o dată am fost umilit de aroganţa bucureştenilor. Şi acum, după 56 de ani de carieră, mi se întâmplă. Cu treaba asta nu mă voi putea împăca niciodată”.

Cel mai important premiu?

„Premiul Naţional de Revistă”, acordat la Constanţa, în anul 2000. Îmi este foarte drag deoarece nu îl mai au decât doi artişti din România. Este vorba de Jean Constantin şi Mihai Maximiliam.

Ce-i place :  

Sunt un om cât se poate de obişnuit. Îmi place tot ceea ce-i place unui om obişnuit, care se plimbă pe stradă, care merge la restaurant, care se bucură, care se întristează, care trăieşte în orice familie. Îmi place să cânt şi să fiu alături de public. Asta am făcut toată viaţa.

Ce nu-i place:

Nu-mi place tot ceea ce nu-ţi place ţie. Nu-mi place faptul că artiştii din provincie nu sunt la fel de promovaţi ca cei din Bucureşti. Nu-mi place vedetismul şi să trăiesc din ceea ce am fost.