Alarmant: Două licee mari din Galaţi sunt autorizate doar pe jumătate!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă grădiniţele de la parter de bloc, şcolile fără apă din judeţ sau cele aflate în reparaţii capitale, municipiul Galaţi are şi două licee care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare pentru ateliere, cămine internat şi săli de sport.

Este vorba despre Colegiul Tehnic Traian Vuia şi Grupul Şcolar „Radu Negru".

Conducerea Inspectoratului Şcolar Galaţi spune că problemele de la cele două licee sunt mai vechi, dar că nu au pus în pericol sănătatea elevilor, aşa că vor funcţiona încă din prima zi de şcoală.

„La «Auto» avem o problemă cu hidroizolaţia şi de aceea Direcţia de Sănătate Publică (DSP) nu a vrut să autorizeze sala de sport, atelierele şi căminul internat. Din ce ştiu eu, acum se lucrează acolo şi sperăm ca până la finalul anului să reuşim să obţinem autorizaţia. La «Radu Negru» este o problemă de finanţare. Dacă vor veni banii, putem relua lucrările şi acolo", ne-a explicat inspectorul general Doruleţ Resmeriţă.

Acesta a constatat că lucrările care datează de ceva vreme la Grupul Şcolar Radu Negru au cam ştirbit din atractivitatea acestui liceu.

Potrivit spuselor celor de la DSP Galaţi jumătate dintre unităţile de învăţământ din Galaţi nu au primit autorizaţie sanitară de funcţionare.

„Am constatat că deficienţele sunt aceleaşi ca în fiecare an", spune directorul DSP Galaţi, Liliana Moise.

Până în prezent au fost verificate 50 de unităţi şcolare , dar controalele urmează să fie extinse la toate şcolile şi grădinţele din judeţ.

Au fost constatate şi aspecte pozitive. Sunt unităţi care au fost reparate, igienizate, care corespund normelor de funcţionare şi care au primit autorizaţie sanitară.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite