Akikai va renunţa la numerele periculoase, în finala concursului "Românii au talent" din a doua zi de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că li s-a părut că juriul şi publicul au considerat că numărul prezentat a avut multe elemente care nu presupun un anume talent, ci doar mult exerciţiu, tecucenii membri ai grupului Akikai s-au hotărât să prezinte în finala concursului „Românii au talent" o demonstraţie simplificată, lipsită de elemente periculoase.

„Pentru că se caută «show», atunci vom face şi noi spectacol, pentru că ne pricepem şi la asta. În faza semifinalelor, am încercat să prezentăm artele marţiale la un nivel extrem de ridicat, un număr care nu are numai forţă, ci prezintă şi riscuri mari. Pentru că au fost voci care ne-au blamat, ne-am gândit să facem doar spectacol, în speranţa că astfel vom fi şi mai apreciaţi", spune Vasile Volanschi, antrenorul şi mentorul trupei Akikai.

Supărarea liderului trupei Akikai este cu atât mai mare cu cât a aflat că trupa câştigătoare de la "British Got Talents" (Englezii au talent) din 2010 a prezentat publicului un număr mult mai simplu decât cel prezentat în semifinală de Akikai.

Chiar şi aşa, mesajul tecucenilor care vor evolua printre cei 12 finalişti ai concursului "Românii au talent" va rămâne acelaşi: oamenii trebuie să facă arte marţiale, de orice fel, chiar şi "fight".

"Noi suntem practic mesagerii artelor marţiale", spunea Cirpian Gheorghiu, unul dintre cei 11 membri trupei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite