Galaţi: Afacere de cinci milioane de lei pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Afacere de cinci milioane de lei pe timp de criză
Galaţi: Afacere de cinci milioane de lei pe timp de criză

Cea mai profitabilă firmă gălăţeană din categoria celor nou înfiinţate are ca principal obiect de activitate clasificarea navelor

Filiala gălăţeană a cunoscutei companii „Bureau Veritas” ocupă primul loc în topul IMM-urilor înfiinţate anul trecut, întocmit de Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, şi aparţine de o companie franceză veche de 180 de ani. Are 42 de salariaţi şi a realizat un profit brut cu trei milioane de lei mai mare decât firma de pe locul doi din acelaşi clasament.

Bureau Veritas se ocupă cu clasificarea navelor şi certificarea conformităţii în domeniul industrial şi al construcţiilor civile. Cei mai importanţi clienţi pe care îi are în Galaţi sunt Damen, Menarom P.E.C. şi ArcelorMittal.

Pe noi criza nu ne-a atins în 2008. Rezultatele financiare pe care le-am înregistrat, anul trecut, s-au datorat numărului mare de clienţi pe care îi avem în toată ţara şi diversificarea serviciilor”, declară Jean Sever Popovici, directorul executiv al firmei.

Una dintre cele mai contribuţii la profitul record al societăţii gălăţene a avut-o Şantierul Naval din Mangalia, pentru care a clasat o navă de 180.000 TDW, respectiv un vas de tip „Bulk Carrier”.

„Are o lungime de aproape 300 de metri şi o lăţime de 45 de metri. Tariful estimat pentru serviciile noastre a fost de circa 300.000 de dolari”, precizează directorul gălăţean.

Cu toate acestea, criza din domeniul naval şi-a pus amprenta şi pe activitatea celei mai profitabile firme nou-înfiinţate.

Pentru anul acesta ne aşteptăm la o scădere de până la 60-70% a profitului faţă de rezultatele obţinute anul trecut. Asta din cauza lipsei comenzilor din domeniul naval, al numărului mare de şantiere închise dar şi al volumului scăzut de contractare al echipamentelor industriale”, spune Jean Sever Popovici.  

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite