PORTRET Daniel Dumitru Lungu: actor la 12 ani, dramaturg la 16 ani

A debutat pe scenă la o vârstă la care alţi copii se joacă pe calculator şi a câştigat de cinci ori concursul Naţional de Dramaturgie „Tinere Condeie".

Este îndrăgostit de teatru de mic copil. A rămas fascinat de expresivitatea actorilor şi punerea în scenă a pieselor de teatru. Tocmai de aceea a vrut să fie parte din această îmbinare între artă şi talent şi a început să joace în piese de teatru de la vârsta de 12 ani.

Producţia „Zâmbetul lui Seneca" l-a inspirat să scrie prima piesă de teatru, care avea să îi aducă mai multe primii locale şi naţionale. Talentul său înăscut de a scrie piese de teatru i-a determinat pe criticii de specialitate să îi acorde de cinci ori premiul I la concursul Naţional de Dramaturgie „Tinere Condeie".

În 2006, Daniel îşi continuă parcursul de excepţie după ce obţine premiul de regie cu piesa proprie intitulată „Maria" şi care, paradoxal, fusese scrisă pentru un alt concurs.

Deşi joacă teatru de la o vârstă foarte fragedă şi scrie piese, publicate ulterior în cărţi de specialitate, nu a reuşit să intre la actorie, chiar dacă a încercat de două ori.

Vocaţia lui Daniel este regia, dovadă că a şi intrat din prima la această specializare din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică.

Un poet în devenire

Până la 22 de ani, Daniel a scris nouă poezii, dovedind că poate schimba oricând registrul. „M-am simţit inspirat. Nu vreau să devin poet, deşi în sufletul meu sunt poet", ne declară simplu proaspătul student la regie.

Visul lui este să devină un regizor important, dar este conştient că trebuie să munceşti pe brânci ca să fii recunoscut în branşă. Regizorii sunt cunoscuţi ca persoane extrem de orgolioase şi autoritare, care nu prea acceptă alte puncte de vedere.

Daniel nu vrea să ajungă un scorţos şi ne face dovada, spunându-ne un banc inspirat din realitate: „Ştiţi care este diferenţa între Dumnezeu şi un regizor?. Dumnezeu nu se va crede niciodată regizor".

„Fiecare piesă de teatru trebuie să te emoţioneze"

Nu ezită să îşi aleagă modele, chiar dacă sunt regizori nonconformişti, care acum câţiva ani erau mai degrabă huiduiţi decât aplaudaţi.

Tompa Gabor cu piesa „Trei surori", Silviu Purcărete cu „Faust" şi Radu Afrim sunt regizorii care l-au făcut să spună „m-am simţit ca la teatru".

După ce va deveni regizor, Daniel intenţionează să facă un nou pas înainte şi să introducă puţină poezie în fiecare piesă pe care o va pune în scenă.

„Cred că fiecare piesă de teatru trebuie să te emoţioneze ca să poţi spune că a fost cât de cât bună. Piesele mele trebuie în primul rând să mă emoţioneze pe mine", îşi anticipează munca viitorul regizor.

Ce îi place

Îmi place muzica la harpă şi chiar dacă pare ciudat, îmi plac iepurii. Îmi place când pentru un timp uită prietenii de mine. Îmi plac foarte mult oamenii şi evident teatrul. Îmi place să râd, dar nu prea mai am cu cine.

Ce nu îmi place

Nu îmi place ipocrizia. Aş putea spune că urăsc ipocrizia. Spre exemplu, mi-au promis foarte multe persoane că mă vor angaja, dar nu au făcut-o niciodată. Nu îmi place când cineva îşi abandonează visurile, nu îmi place zgomotul şi mai nou, îmi displace fleoşcăiala de după prima ninsoare.

Întrebări şi răspunsuri

Ce te-a determinat să scrii piese de teatru?

Am fost prima dată la teatru în clasa a VI-a la Teatrul Dramatic din Galaţi la piesa „Profesorul de franceză", cu Dan Tudor. De atunci am început să merg singur la teatru şi asta m-a inspirat să scriu piese, unele jucate, altele nu. De exemplu, piesa „Meserie de prieten" a fost apreciată de critici, dar nu a fost jucată până acum. E vorba de libertate, dar şi de faptul că cei de lângă tine te înţeleg.

Când vei trece de la dramă la comedie?

Deocamdată, vreau doar să lucrez în teatru. Vreau să îmi iau examenele cu bine. E foarte greu să scrii o comedie bună. Cert este că unde ai comedie, ai şi dramă.

Profil

Născut: 17 decembrie 1987-Galaţi

Studii: student în anul I la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică

Familie: necăsătorit