Activitatea în porturile gălăţene este încă puternic lovită de criză. Traficul de mărfuri, mai slab faţă de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit conducerii Administraţiei Porturilor Dunării Maritime, operatorii sunt nevoiţi să se reprofileze după ce ArcelorMittal Galaţi şi-a restrâns activitatea. 

În Portul Bazinul Nou activitatea din luna aprilie a acestui an a fost cu mult sub cea din aceeaşi perioadă a anului trecut. Aici au fost operate doar 21.360 de tone de marfă, la jumătate faţă de luna aprilie a anului trecut, iar numărul navelor care a tranzitat portul a fost de doar 13, faţă de 34 cât s-au înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut.

În Portul mineralier, în luna aprilie au fost operate doar 371.949 de tone de marfă, dintre care 322.295 au fost asigurate de traficul fluvial. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, Portul mineralier a operat cu mai puţin de 100.000 de tone de marfă. Mărfurile provin de la 145 de nave maritime şi fluviale , cu peste 40 mai puţine faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Portul Docuri a operat luna trecută 18.140 de tone de marfă şi a fost tranzitat de nouă nave, activitatea acestuia menţinându-se la acelaşi nivel ca şi în luna aprilie a anului trecut.

Şi în Portul Galaţi traficul de mărfuri se află în scădere. În luna aprilie, portul a fost tranzitat de doar 170 faţă de 251, cât s-au înregistrat anul trecut, iar cantitatea de mărfuri operată a fost de 417.743 de tone, cu mai bine de 100.000 faţă de anul trecut.

„Traficul în porturi este în limite destul de scăzute. Aşteptăm lunile iunie şi iulie, atunci când începe să apară transportul de cereale. Deja operatorii portuari au început să se orienteze spre alt tip de marfă, cum sunt cerealele. Porturile Bazinul Nou şi Docuri erau supapă pentru cel mineralier, al combinatului siderurgic şi pe asta s-au axat de-a lungul timpului. Acum însă, acesta a preluat inclusiv expediţia, motiv pentru care operatorii au fost nevoiţi să se reprofileze. Momentan se operează cu fier vechi şi diverse materiale, iar din luna iunie cu cereale”, ne-a declarat Mihai Ochialbescu, directorul APDM Galaţi.



Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite