Galaţi: A început luna înscrierilor la Danubius !

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.000 de locuri la zi şi alte 2.000 de locuri la frecvenţă redusă şi ID sunt puse la bătaie în această sesiune.

Absolvenţii de Bacalaureat care nu vor să se orienteze către învăţământul de stat din Galaţi pot alege o universitate particulară. Până la sfârşitul lunii, Universitatea Danubius are programate înscrieri la nu mai puţin de cinci facultăţi.

Cele mai multe locuri la forma de învăţământ de zi,  300, sunt scoase la concurs la Facultatea de Drept, specializarea „Drept”. Câte 150 de locuri sunt scoase la Facultatea de Ştiinţe Economice, specializările „Finanţe – Bănci” şi „Economia comerţului, turismului şi serviciilor” şi câte 100 la specializarea „Informatică economică şi contabilitate şi informatică de gestiune”.

Tot 150 de locuri sunt scoase concurs de Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării la specializarea „Comunicare şi Relaţii Publice”. La Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, sunt puse la bătaie 100 de locuri la specializarea „Relaţii Internaţionale şi Studii Europene”, în vreme ce la Facultatea de Ştiinţe Administrative sunt 125 de locuri la „Poliţie Comunitară”.

Absolvenţii de liceu, cu diplomă de bacalaureat, care vor să urmeze cursurile unei facultăţi din cadrul Universităţii Danubius trebuie să ştie că, la admitere, media de la Bacalaureat contează în proporţie de 50% la fel ca şi media generală a anilor de liceu.

A doua sesiune de înscrieri va fi organizată în toamnă pentru ocuparea locurilor rămase vacante după prima sesiune.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite