50 de craioveni au protestat în faţa tribunalului pentru eliberarea primarului Craiovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Susţinătorii primarului Craiovei, Antonie Solomon, au stat încă de la primele ore ale dimineţii în faţa Tribunalului Galaţi cu afişe şi bannere. Aceştia au compus pentru edilul lor chiar şi o poezie.

Au plecat de la Craiova încă de azi-noapte şi imediat cum au ajuns în Galaţi s-au instalat în faţa tribunalului cu afişe şi bannere. Craiovenii au organizat un protest în semn de solidaritate cu primarul lor, care se află în arest preventiv din data 3 martie 2010. Antonie Solomon a avut astăzi la Tribunalul Galaţi recursul la măsura arestării preventive, recurs care a rămas în pronunţare deocamdată.

„Am parcurs un drum lung şi obositor, dar se merită. Suntem aici în semn de solidaritate, simpatie şi credinţă pe care le avem pentru primarul nostru. Vrem să fie în libertate aşa cum este normal şi firesc. Dacă se va întâmpla asta suntem recunoscători justiţiei gălăţene”, declară Gheorghe Albăstriu, unul dintre protestatari.

Aceştia nu sunt la prima experienţă de acest fel, protestul de astăzi de la Galaţi fiind al şaptelea organizat până acum.

„Am mai făcut şase manifestări în Craiova. Am strâns într-o săptămână 25.000 de semnături pentru eliberarea lui”, spune şi Mircea Băloiu, un alt protestatar.

Susţinătorii primarului Craiovei, Antonie Solomon, au compus pentru acesta chiar şi o poezie pe care au recitat-o în faţa tribunalului sub privirile trectorilor, care nu înţelegeau ce se întâmplă acolo. Câteva dintre versurile dedicate edilului aflat în cătuşe sună astfel:

„Plătim dobândă aspră pe cătuşe,
Mai dăm impozit dur chiar şi pe lacrimi,
Noi protestăm de dincolo de uşă,
Iar înăuntru-avem primaru-n patimi.
El a luptat mereu, învingător,
Zâmbeşte şi acum, chiar dintre lanţuri,
Dar mama sa, acasă, cu mult dor
La lacrimi le dă drumul din zăgazuri”

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite