100 de dascăli din alte judeţe se bat pe catedrele din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţeaua noastră şcolară are de suferit deoarece străinii” titularizaţi vor solicita transferarea iar elevii vor învăţa cu suplinitori

Peste 100 de profesori din 20 de judeţe ale ţării şi-au depus dosarele pentru concursul de titularizare de la Galaţi. Dascălii vin chiar şi din celalălat capăt al ţării (Arad sau Gorj) pentru a fi siguri că prind un loc în învăţământ.

Practica e simplă!

Oamenii câştigă un post de titular într-una din şcolile din judeţul Galaţi, stau câteva luni după care cer detaşarea în interes de serviciu. Ei cer în prealabil de la inspectoratul şcolar din judeţul de domiciliu o caracterizare, care de cele mai multe ori arată impecabil.

„Pentru noi nu este deloc bine! Odată plecat profesorul respctiv, postul rămâne vacant şi nu putem să-l acoperim decât cu un suplinitor, asta până la rezolvarea transferului definitiv al cadrului didactic venit din afara judeţului”, spune inspectorul şcolar adjunct, Onuţ Atanasiu.

Pe locul doi

Galaţiul se situează pe locul al treilea în ţară în privinţa numărului de posturi titularizabile scoase la concursul din 14 iulie, dar dacă scoatem din calcul Bucureştiul, care scoate la concurs câteva mii de locuri, Galaţiul ocupă locul secund.

„Celelalte judeţe nu au scos la concurs decât foarte puţine locuri dintr-un singur motiv: le este teamă să nu fie puşi în situaţia de da afară oamenii, atunci când se va pune problema reducerilor de personal din învăţământ”, mai spune inspectorul Onuţ Atanasiu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite