Vrancea şi Galaţiul, judeţele vecine care se luptă-n hidrocentrale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amenajările de la Călimăneşti, Cosmeşti şi Movileni ar putea devenit contribui serios la bugetele comunităţilor locale pe teritoriul cărora se află hidrocentralele.

Râul Siret reprezintă  hotarul estic al judeţului Vrancea cu judeţul Galaţi şi încă de dinainte de anul  1989, autorităţile au hotărât să exploateze energetic acest tronson, aşa cum se realizase în amonte de acest punct, în zona judeţului Bacău, unde într-o prima etapă se amenajaseră hidrocentralele Galbeni (1983), Răcăciuni  (1985) şi Bereşti (1986).

Vrancea nu putea rămâne mai prejos şi a solicitat organelor centrale sau acestea au hotărât de la sine pentru judeţul nostru, să fie şi această unitate administrativă un sector de valoare în Sistemul Energetic Naţional.

Istoricul Florin Dârdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea,a studiat poveştile hidrocentralelor construite în timpul comunismului şi după 1990, fiind de părere că judeţul Vrancea a renunţat prea uşor la disputa teritorială privind proprietatea acestor hidrocentrale, carepot aduce bani buni la buget.

"Astfel s-a dispus amenajarea de la Călimăneşti şi se avea în vedere în acele timpuri şi cea de la Cosmeşti, ambele investiţii având rolul de a deveni doua hidrocentrale de putere medie, care ar fi constituit un motiv de mândrie, dacă nu pentru vrâncenii obişnuiţi, indignaţi de numeroasele raţionalizări energetice, măcar pentru liderii comunişti din zona noastră geografică. Din nefericire pentru ei nu au apucat să vadă gata niciunul din cele două proiecte. Cel de la Călimăneşti început în 1985 a fost terminat  prin 1993, iar acela de la Cosmeşti nu a apucat nici măcar să fie pus în practică.

Evenimentele din 1989 au stopat, parţial, investiţiile din acest sector, doar hidrocentrala de la Călimăneşti reuşind să fie finalizată în 1993. A fost abandonată, la acel moment, investiţia de la Cosmeşti şi s-a construit una mai jos la Movileni, finalizată în 2008, Cosmeştiul rămânând un proiect pentru viitorul apropiat. Până aici totul era frumos şi nu nemulţumea pe nimeni, dar în prezent a apărut în peisajul economic al României o noutate.  Hidroelectrica, fiind un bun al Statului Român, de utilitate publică şi interes naţional, nu plătea un leu impozit în niciunul din punctele sale teritoriale.    

Acum, la comanda FMI şi în plin proces de insolvenţă, Hidroelectrica se confruntă cu un semnificativ proces de restructurare-privatizare, care va determina ca una din cel mai importante companii naţionale să-şi schimbe înfăţişarea, acţionarii, viziunea de afaceri şi mai ales eficienţa, astfel încât, odată cu noii proprietari, fostul bun al Statului va deveni un business în toată regula, cu drepturi reglementate de legile în vigoare şi de piaţă, dar şi cu obligaţii, printre care se numără şi aceea de a plăti taxe, inclusiv de genul celor locale.

La acest capitol ar trebui să se gândească autorităţile din Vrancea şi în mod deosebit Primăriile Mărăşeşti şi Garoafa, în preajma cărora sunt poziţionate respectivele hidrocentrale. Gândite iniţial ca parte a judeţului Vrancea, hidrocentralele de la marginea estică a judeţului nostru au ajuns, cine ştie cum, în prezent, să aparţină de judeţul vecin, iar când vor trebui să plătească taxe locale, Nicoreştiul, Movileniul şi în curând Cosmeştiul, se vor bucura de aceste sume, iar localităţile din Vrancea, cele din vecinătatea respectivelor obiective, vor rămâne cu buza umflată.

Se vorbeşte de ceva ani că s-au demarat proceduri specifice, instituţiile din judeţul nostru s-au implicat, dar după cum se poate observa pe harta Cadastrului Naţional - Imobile eTerra - Public - Geoportal ANCPI, graniţa dintre judeţele Galaţi şi Vrancea, chiar dacă, încă disputată, este în continuare în favoarea judeţului de la răsărit, atât la Movileni cât şi la Nicoreşti şi nu ne avantajează nici măcar în zona Cosmeştiului, unde va fi construită a treia hidrocentrală.

Pentru cei amatori de adevăr istoric, iată câteva documente extrase de la Arhivele Naţionale, care demonstrează, fără tăgadă, că hidrocentralele de pe râul Siret, amplasate la graniţa cu judeţul Galaţi, erau propuse, la acea vreme, a fi realizate cu contribuţia judeţului nostru şi figurau pe toate şabloanele timpului, care făceau referire la realizările viitoare ale judeţului Vrancea, pentru cincinalul 1986-1990.

Astfel pe 13 ianuarie 1987, la Antrepriza de Construcţii Hidroenergetice Siret s-a transmis ca sarcină de plan pe anul 1987 pentru investiţia Hidrocentrala Călimăneşti o valoare de 434 472 mii lei din care 60 000 de lei pentru lucrări de organizare şi 374 472 mii de lei lucrări de bază. Urmează câteva date tehnice şi adresa continuă cu pasajul ”Lucrările de la racordul cu centrala pe o lungime de cca 2,6 km nu pot fi atacate deoarece trasul amprizei digului nu este eliberat şi predat constructorului liber de orice sarcină. Pe o lungime de 1 km, ampriza digului este ocupată de staţia de sortare pilot, cale ferată şi depozitele vechi de agregate, proprietate a CS Galaţi, pentru care nu există încă decret de dezafectare …... Decretul de aprobare derogatoriu de începerea investiţiei HC Călimăneşti nr 326 /18 10 1985 nu cuprinde decât exproprierea a 130 de ha reprezentând incintă baraj centrală şi ampriză digului mal drept, neexistând expropriere şi amplasament liber pentru  gropile de împrumut necesare execuţiei umpluturilor digurilor”.    

Actul se încheie cu îndemnul ca până la 20 ianuarie 1987 să fie convocaţi principalii factori de decizie, beneficiar, proiectanţi, constructori, pentru a analiza posibilităţile  de execuţie şi realizare a sarcinii de plan pe anul 1987. Concluzia: pe 19 ianuarie 1987 s-a stabilit că la ora 10, la sediul Comitetului Judeţean Vrancea al PCR, va avea loc analiza investiţiei Hidrocentrala Călimăneşti cu factorii de decizie, pentru soluţionarea unor probleme importante în vederea creării condiţiilor de realizare a prevederilor de plan pe anul 1987. Trebuiau să participe următorii:  Costea Nicolae, adjunct al ministrului M.E.E, Petrea Stan, director cu investiţiile M.E.E, Ciupuliga Iosif, director adjunct cu investiţiile M.E.E, Sălăjan Gheorghe, director TACGH Bucureşti, Lefter Lucian, director Institutul de Proiectări, Udrescu Traian, inginer şef  Institutul de Proiectări, Marian Octavian, şef proiect, Rusu Mircea, director ACH Bacău , Gaitanari C. director electrocentrale P. Neamţ, Prelipceanu Mircea, Trustul Energomontaj Bucureşti etc.

Pe baza acestor acte şi alte asemenea se poate concluziona că acum 30 de ani Hidrocentrala Călimăneşti aparţinea judeţului Vrancea. Chiar şi Cosmeştiul. De ce situaţia e alta acum?", se întreabă retoric Florin Dârdală.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite