Strategia demonică gândită de comunişti pentru spălarea pe creier a românilor. De ce au dispărut după 1946 numele de străzi „burghezo-moşiereşti“

Comuniştii coordonaţi de la Moscova urmăreau să şteargă definitiv simbolurile naţionale şi să-şi impună propriile simboluri.

Regimul comunist instalat după 1946 şi-a propus să denatureze nu numai istoria poporului român, ci să spele creierele oamenilor, aşa cum nu se mai întâmplase până atunci. Iar pentru acest lucru au plecat la drum cu ce le era mai simplu de făcut, şi anume schimbarea numelor de străzi şi oraşe.

În zona geografică a Vrancei, isteria schimbărilor de denumiri de oraşe nu a fost atât de evidentă, precum la Braşov, unde oraşul s-a numit Stalin vreme de zece ani, între 1950 şi 1960, iar Onesti a devenit Gheorghe Gheorghiu Dej.

În Focşani, oraş cu oameni supuşi, în care nu s-ar fi auzit nici măcar un glas de protest dacă localitatea  ar fi fost mutată cu totul,  valul de schimbări din zorii comunismului românesc  s-a simţit în special  în nomenclatura stradală. Acest lucru i-a determinat pe locuitorii de atunci  să-şi pună mari semne de întrebare  dacă mai locuiesc în România sau se află în altă parte a planetei.

Astfel, în anul 1948 strada Coteşti a devenit  Mao Tse Dun , B-dul Gării -Karl Marx , B-dul Unirii –I.V. Stalin, str Sf Dumitru -Jdanov , Dorobanţi –Ivan Turgheniev, Gregoriana -Olga Bancic, I C Ciurea -Zoe Kosmodemionskaia, General Gheorghiu- Leningrad , str Tinereţii –I V Miciurin, Militari-V Kusnetov , Sfânta Mina –Vladimir Maiakovschi, Napoleon al III lea- Fr Engels , str Raion –Stalingrad, Stamatinesti -Maxim Gorki, Lt Tomescu- Al Vâşinschi, str Voinov –Moscova  şi str Mărăşeşti a devenit str Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie.

“Era un lucru normal în contextul de atunci. Regimul nou voia să o rupă cu regimul burghezo-moşieresc, pe care îl prezenta corupt. Acele nume care reprezentau ceva în istoria naţională trebuiau date uitării. Se urmărea ştergerea identităţii naţionale, să uite oamenii de personalităţile ţării, aşa că alegeau ca nume de străzi denumiri abstracte, ca Victoria Socialismului sau altele. Eram butonaţi de la Moscova şi eram în pactul de la Varşovia, deci nu puteam face nimic”, ne spune profesorul de istorie Florin Agafiţei.

Schimbările s-au  resimţit şi în titulatura instituţiilor. Astfel, unităţile de învăţământ au devenit şcoli de 7 şi 4 ani,  Palatul Administrativ –Sfat Popular Raional, Primăria –Sfat Orăşenesc, Palatul de Justiţie a devenit Tribunal, Liceul de Fete (Cuza)-Şcoala Medie, Ateneul Popular a devenit Casa de Cultură,  Teatrul Pastia a devenit Teatrul  Gh. Dimitrov, Chestura de Poliţie - Miliţie Raională, Arestul Central a devenit Penitenciar, Şcoala Comercială se numea  Casă Specială. De asemenea, întregul deceniul şase al secolului trecut a fost “însemnat”  în oraşul Focşani cu o serie de instituţii între care, unele cu nume cel puţin bizare –Oraca, Căminul Cultural 6 martie, Popota Sovietică, Uzina Veche, Şcoala Sovietică, Fabrica de Conserve, Colectivul 1907 (C A P  Focşani), Uzina Nouă, Oborul de Vite, Oborul de Porci, Oborul de Cereale, Fabrica de Spirt Tara Bârsei,  Fabrica Spicul, Spitalul Sovietic, Serele Comunale, Banca de Stat, Atelierele Gostat, Azilul Comunal.

Schimbările în nomenclatura străzilor sau instituţiilor  nu a fost cel mai rău lucru ce s-a întâmplat şi nu  fost specifică doar regimului comunist. Ea s-a mai petrecut şi în alte perioade istorice,  dar la scară mai mică  De exemplu, după primul conflict  mondial zeci de străzi din Focşani şi alte localităţi din regiune au primit nume de eroi, români căzuţi în războiul pentru întregirea neamului.

Cum era la începutul secolului trecut

În anul 1950,  locuitorii unei zone din oraş scriau la Bucureşti pentru redactorul ziarului Universul următoarele: “Desigur, nu ne priveşte că strada Emancipăţii se va numi pe viitor str Sf Niculae. Nu. Deloc. Dar când vedem strada Sublocotenent Botescu preschimbata în str Şuţu ni se umple inima de durere. Oare memoria acestui fericit sublocotenent trebuie azi călcată în picioare sau îi este cuiva dat să zică. Deajuns. I s-a făcut destulă onoare. Nu, o dată ce s-a prins în cuie o astfel de tablă, ca o icoană să rămână neatinsă, câtă vreme ne va îngădui bunul Dzeu să fim noi stăpâni în ţara asta. Iar memoria celor care au primit mirul glonţului, neştirbită să rămână în adâncul inimei noastre şi dacă putem încă  cu o deosebită evlavie să o lăsăm moştenire generaţiilor ce vin, iar nu să mai smulgem şi din ce bruma a mai rămas pe urma lor. Pentru a încheia cu această dureroasă constatare, rugăm pe cei în drept a reveni asupra listei întocmite şi mai ales îi rugăm, ca pe nişte buni romani să nu se mai atingă pe viitor sub nici o formă de memoria celor ce ne sunt atât de scumpi şi să ne lase mângâierea că ani peste ani se vor îngrămădi şi totuşi peste această tăbliţă va ninge ori va ploua, amintind trecătorului că dacă ţara nu poate face ceva mai mult, cel puţin simte şi nu şi va uita eroii în vecii vecilor”. Iar Primăria de atunci s-a executat.