Primarul Focşaniului, călător pe mapamond. După Japonia, China, Coreea de Sud şi Serbia, edilul ajunge şi în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul municipiului va participa în perioada 23-26 iunie la evenimentul „Festivalul Popoarelor”, care are loc în Italia, la Tivoli.

Primarul Cristi Misăilă va face o nouă deplasare în străinătate, a treia în ultimele trei luni. În primul său an de mandat, edilul a fost plecat într-un turneu asiatic, în luna aprilie, de 18 zile, în Japonia, Coreea de Sud şi China, vizită organizată de Asociaţia Municipiilor din România, care a costat bugetul local aproape 5.000 de euro.

La sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, primarul a fost plecat, de data aceasta cu o delegaţie de consilieri loali, în Republica Serbia, acolo unde Focşaniul s-a înfrăţit cu oraşul Majdanpek.

Primăria Focşani face acum pregătiri pentru vizita din Italia, din perioada 23-26 iunie, când edilul Cristi Misăilă va merge la Tivoli, de asemenea oraş înfrăţit cu Focşaniul, unde va participa alături de o delegaţie formată din alte 16 persoane la "Festivalul Popoarelor", un eveniment tradiţional, cu caracter cultural.

Invitaţia i-a fost lansată de omologul său italian, iar în delegaţie se vor mai afla un consilier local, şeful Serviciului de Comunicare din Primăria Focşani, un bucătar şi o formulă restrânsă, din 13 persoane a Ansamblului Folcloric “Ţara Vrancei”.

Deplasările externe au şi ele rolul lor benefic, pentru că se creează legături care se pot concretiza în schimburi de bune practici, dar este de menţionat că în tot acest timp oraşul Focşani suferă la capitolul îngrijire, cu spaţii verzi sufocate de bălării şi mii de gropi pe străzi, care nu vor fi astupate prea curând.

Primarul se scuză şi spune că s-a promulgat târziu bugetul de către preşedintele ţării, iar licitaţiile durează mai mult de 40 de zile.

"Abia la sfârşitul acestei luni o să avem un contract încheiat cu CUP Salubritate, acesta fiind singurul participant la licitaţie şi care deţine o staţie de producere a asfaltului. Încercăm să facilităm demersul şi să transferăm serviciul de asfaltare către Direcţia de Dezvoltare şi Servicii Publice, astfel încât CUP Salubritate să se ocupe doar de salubritate. Cer scuze public cetăţenilor pentru aceste întârzieri. Nu încerc să mă scuz, doar să explic. Legea ne împiedică să facem angajări. Avem un număr limitat de posturi. De exemplu, la spaţii verzi avem doar 44 de angajaţi, dintre care 24 lucrători sunt la serele de la Mândreşti. Cetăţenii sunt supăraţi pe bună dreptate, dar până nu reuşim să stabilim cu o firmă un contract pe patru ani pentru asigurarea continuă a serviciilor, nu putem să intervenim prompt”, s-a justificat primarul Cristi Misăilă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite