Şeful depozitului de arme de la Poliţia Comunitară Focşani şi-a premeditat moartea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Superiorii lui Florentin Nache spun că acesta ar mai fi avut tentative de suicid şi că la finele săptămânii trecute ceruse voie să lipsească de la serviciu câteva zile. În plus, anchetatorii au găsit un bilet de adio.

Colegii şi superiorii fostului şef al depozitului de arme de la Poliţia comunitară din Focşani sunt şocaţi de gestul bărbatului, care şi-a tras un glonţ de Glock în cap, la marginea Drumului European.


„Nu am crezut că va face aşa ceva, deşi l-am văzut scrijelat pe mâini acum câteva zile şi ştiam că e deprimat din cauza bolii, că îi extirpaseră două corzi vocale. Dacă ştiam că va face aşa ceva, îl legam cu cătuşe de mine!", spune directorul Poliţiei Comunitare Focşani, Gheorghe Ion.

Anchetatorii sosiţi la fata locului spun că Nache a lăsat un bilet de adio, în care îşi explica gestul.


„A scris că nu mai putea îndura boala. În urma necropsiei vom stabili cu exactitate cauza decesului", a precizat procurorul Nicolae Pârcălăbescu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite