Măicuţele de la Mănăstirea Dălhăuţi, instruite să folosească extinctorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mănăstirea din localitatea Dălhăuţi a fost scena unui exerciţiu desfăşurat de Detaşamentul de Pompieri Focşani, în scopul pregătirii atât a forţelor de intervenţie, cât şi a personalului clerical şi neclerical care îşi desfăşoară activitatea în incinta lăcaşului de cult.

Tema acestui exerciţiu a fost „Stingerea unui incendiu la un lăcaş de cult” şi a inclus trei situaţii tactice.

Astfel, din cauza unei candele lăsate nesupravegheate, s-a produs un incendiu la casa arhierească, cu posibilităţi de propagare la clădirile învecinate.

Prin urmare, personalul clerical a acţionat pentru localizarea şi lichidarea acestuia cu mijloace de primă intervenţie, a evacuat toţi ocupanţii clădirii şi a anunţat evenimentul la numărul pentru apel unic 112.

În urma solicitării primite la dispeceratul inspectoratului, s-au deplasat la faţa locului 5 autospeciale din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, trei fiind autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

La sosirea forţelor de intervenţie, s-a constatat că incendiul se manifesta în interiorul unei camere din casa arhierească, cu degajări mari de fum. Pompierii militari acţionează pentru localizarea şi lichidarea incendiului, dar şi pentru protejarea celorlalte construcţii din incinta lăcaşului de cult, amplasate la distanţe mici.

A doua situaţie tactică a presupus că una dintre măicuţe  a suferit un atac de panică, iar în încercarea de evacuare a imobilului şi-a fracturat membrul inferior drept. Astfel, aceasta a fost preluată de echipajul de paramedici care i-au acordat primele îngrijiri medicale la faţa locului.

maicute

Conform scenariului exerciţiului, a treia situaţie tactică a presupus că o persoană a rămas blocată în zona centralei termice, neputându-se evacua. Pompierii militari au intervenit, astfel, pentru căutarea, salvarea şi acordarea asistenţei medicale specifice.

maicute

La finalul exerciţiului s-au purtat discuţii cu personalul clerical despre modul corespunzător de intervenţie în cazul producerii unui incendiu. De asemenea, s-au distribuit pliante cu recomandări specifice de comportare în caz de cutremur.

Astfel de exerciţii se execută periodic de pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea.

Pe parcursul acestei săptămâni se va verifica modul de organizare a cooperării între forţele participante şi cunoaşterea modului de comportare pe timpul operaţiunilor de intervenţie în cadrul unor exerciţii care se vor desfăşura la un restaurant din municipiul Focşani şi la o societate de prelucrare a materialului lemnos din Panciu.
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite