Hrubele de la Panciu, săpate de locuitorii Traciei. Ştefan cel Mare sărbătorea aici victoriile, iar în Primul Război Mondial au fost folosite ca depozit de muniţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În hrube se păstrează celebra şampanie de Panciu, care este pe cale de dispariţie după ce societatea care administrează beciurile istorice a dat faliment.

Despre zona Dealul Crucii, din regiunea Panciu, se spune că a fost vechea capitală a Traciei, iar locuitorii ei au construit o reţea de tuneluri în scop de apărare. Însuşi dictatorul Nicolae Ceauşescu a dat ordin ca partea necunoscută a hrubelor de la Panciu să fie cercetată din punct de vedere arheologic, numai că studiile s-au oprit brusc după Revoluţia din 1989.

S-a dorit confirmarea istorică a faptului că această zonă a fost capitala Traciei, aici, aproape de Panciu. S-au descoperit o serie de galerii care legau această zonă de Măgura Odobeştilor. Ba chiar şi chilii subterane şi un paraclis cu trapă secretă s-a găsit la cercetări, a preciat Adrian Toma, directorul societăţii Veritas Panciu, în proprietatea căreia se află astăzi hrubele.

Construirea hrubelor este atribuită lui Ştefan cel Mare.

Legenda spune că hrubele au fost vizitate de două ori de Ştefan cel Mare, acesta fiind locul unde domnitorul sărbătorea alături de ostaşii săi fiecare bătălie câştigată.

FOTO: Portretul domnitorului Ştefan cel Mare, gravat pe porţile de la intrare în galerii

1

Înfometat şi însetat după un război, domnitorul s-a oprit la hrube unde i-a cerut unei bătrâne ceva de mâncare şi de băut. Femeia i-a adus un vin roşu care, deşi era foarte savuros, nu avea nicio denumire. Atunci, Ştefan cel Mare a hotărât ca vinul să fie cunoscut sub numele de Băbească Veche.

Nu există dovezi că hrubele au fost săpate la ordinele marelui voievod, dar toată lumea din Panciu şi nu numai le asociază numelui său, mai ales că pe porţile de intrare în galerii este gravat portretul domnitorului.

Documentar, hrubele sunt atestate la sfârşitul secolului al XVII-lea, un act din 19 august 1700 menţionând modul de folosinţă si proprietarii acestora.

hrube

“Ion Pendele, ginerele lui Mihail Grecul cu soţia sa Maria vând lui Ion Costin Serdar şi jupânesei sale Safta patru pogoane de vie la Crucea de Jos şi la Movilă în Valea Cerbului, cu pivniţă, cu casă şi cu loc cu pomi în capul viilor, cu 135 de lei bătuţi”. Aceasta este prima menţiune oficială a hrubelor.

Mult mai târziu, în primul Război Mondial, hrubele au avut un rol militar, servind ca depozite de muniţie. Chiar dacă au fost bombardate şi acoperite cu pământ, ulterior au fost redescoperite şi puse în valoare.

hrube

În 1949 s-a realizat şi instalaţia de electrificare a acestora, hrubele fiind transformate în spaţii pentru păstrarea vinurilor. Din anul 1968 s-a început popularea lor cu butelii de şampanie pentru învechire. Astăzi, hrubele se compun dintr-un culoar central din care se ramifică un număr de 36 de galerii laterale ce măsoară aproximativ trei kilometri. Din 1997, hrubele au fost declarate obiectiv de patrimoniu naţional. Hrubele Ştefan cel Mare reprezintă un punct de atracţie important, acestea fiind declarate monument istoric.

Şedinţă de Guvern la beci

Numeroase personalităţi din străinătate şi din ţară au venit să vadă hrubele de la Panciu, atunci când acestea erau exploatate în scop turistic. Anul 2005 a fost prolific din acest punct de vedere, când hrubele au fost vizitate de aproximativ 6000 de turişti, după cum ne-a precizat conducerea Veritas Panciu.

Mari actori români, dar şi sportivi de primă mână au degustat o cupă de şampanie de Panciu la hrubele lui Ştefan cel Mare. În perioada Guvernului Văcăroiu, cu prilejul unei sărbători de 24 ianuarie, la hrube a avut loc o mini şedinţă de guvern, nu mai puţin de 12 miniştri fiind prezenţi la degustări. "Şedinţa" a avut a avut o urmare benefică pentru societate.

image

"La trei luni de la vizita lor, au scazut accizele la sampanie", a precizat Adrian Toma, directorul Veritas Panciu. Astăzi, celebra şampanie de Panciu  este în suferinţă, după ce societatea care administrează istoricele hrube se află în procedură de faliment.

Totuşi, hrubele se află în circuitul turistic, dar şi din acest punct de vedere este o problemă la momentul actual, pentru că, cel puţin până în luna noiembrie 2015, au loc lucrări de reparaţii la galerii, ceea ce face imposibilă vizitarea lor. Preţul de vizitare a hrubelor este unul simbolic, stabilit la un euro, dar vizitatorii pot face degustări de şampanie şi pot servi şi masa la cantina societăţii.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite