Fotografii inedite de pe vremea când în România bicicletele erau mai numeroase decât maşinile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursă ciclistică la Focşani  FOTO: Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea
Cursă ciclistică la Focşani  FOTO: Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea

După Primul Război Mondial, bicicleta a fost un vehicul la mare cinste în România, spre deosebire de zilele noastre, când bicicliştii sunt uneori puşi la colţ de autorităţi şi nu au parte de pistele pe care şi le-ar dori.

Bicicleta are o istorie de aproape 200 de ani, fiind inventată de baronul german Karl Dreis, la 1817, ca un vehicul primitiv, fără pedale, pe care a denumit-o maşină de fugă.

Bicicleta modernă îşi face apariţia abia spre sfârşitul secolului XIX, când se produce practic şi o explozie a acestui fenomen, făcându-şi apariţia cluburile, de ciclism, dar în acelaşi timp fiind organizate şi foarte multe competiţii.

După Primul Război Mondial, bicicleta începe să devină un vehicul la mare cinste în România. Bicicliştii se avântau pe orice drum din ţară şi intrau în orice oraş, oricât de aglomerat, fiind priviţi cu bucurie de către localnici, fie simpli trecători sau chiar şoferi.

FOTO: Arhivele Naţionale

biciclete acum 100 de ani

Primele biciclete la Focşani au început să circule cu mult înaintea celui dintâi autovehicul şi zeci de ani numărul bicicletelor l-a întrecut pe cel al automobilelor. Se susţine chiar că această supremaţie a durat până la Revoluţia din 1989, când oamenii au dorit să se simtă mai confortabil într-o maşină.

O relatare interesantă şi fotografii despre bucuria cu care erau întâmpinaţi bicicliştii le găsim într-un document de arhive păstrat la Focşani, găsit de neobositul istoric Florin Dîrdală, fiind relatată o cursă ciclistică organizată pe ruta Bacău-Roman-Piatra Bacău.

FOTO: Arhivele Naţionale

biciclete acum 100 de ani

Concurent la 13 ani

”Duminică, 12 septembrie 1937, plecarea în prima etapă se face la orele 7.03. Imediat după darea plecării, cicliştii s-au pierdut în ceaţa care era destul de deasă. Plecăm în urmărirea lor. Dl profesor Creangă ca să nu-şi trădeze în niciun chip băieţii se urcă într-un camion. Noi ne urcăm în maşina simpaticului proprietar Şuţ, tip sport cu un motor ca un ceasornic. O apăsătură mai puternică pe accelerator şi ajungem pe primul din coadă. Pe spate i se vede numărul de ordine. E chiar 13. Să nu fie număr cu ghinion, şoptim noi. Când ajungem în dreptul lui constatăm că e vorba mai degrabă de biberon decât de ghinion. Alergătorul nostru are abia 13 ani. Îl încurajăm fiecare”, scrie cel care relatează cursa.

FOTO: Arhivele Naţionale

biciclete acum 100 de ani

Bicicliştii sunt urmăriţi pe tot parcursul cursei, iar în oraşul Roman, unde avea loc sosirea, au avut parte de o frumoasă surpriză din partea autorităţilor.

Premiat cu o lampă

“Românul a făcut o primire frumoasă. Din exces de zel au udat asfaltul şi ni-i teamă  să nu se întâmple vreun accident. Se aud ţignalele gardiştilor. În adevăr se iveşte un concurent. A străbătut distanţa Bacău-Roman în  86 de minute.  Cursantul din Roman soseşte al paisprezecelea, spre enervarea gazdelor. Totuşi ca primul dintre romaşcani-şi primul şi ultimul-primeşte şi el premiu o lampă de buzunar. Se dă o mică gustare şi apoi drumul spre Piatra. Cursa continuă cu alte peripeţii, inclusiv un sprint la Buhuşi pentru care un sponsor a pus la bătaie o sută de lei, ceea ce a mai iuţit competiţia. În fine, la Bacău, capăt de linie, aşteaptă foarte multă lume, dar e şi ordine mai multă decât ne aşteptam. Poliţia a fost şi aici la înălţime. Sosesc concurenţii, câştigător fiind un ieşean cu 6 ore  8 minute şi 30 de secunde”, se încheie relatarea cursei.

FOTO: Arhivele Naţionale

biciclete acum 100 de ani
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite