Oraşul „moare”, primarul în vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decebal Bacinschi, cel care anunţa recent că urmează o lună „de foc", i-a predat ştafeta neexperimentatului viceprimar Bogdan Matişan. Prin plecarea sa în vacanţă, primarul lasă în urma sa o droaie de probleme nerezolvate: absenţa apei calde, şantierul din Piaţa Unirii, reabilitarea străzilor şi multe altele.

Primarul Decebal Bacinschi i-a luat pe neaşteptate până şi pe salariaţii din instituţia pe care o conduce când a plecat în vacanţă cu familia. Extrem de discret în privinţa vieţii personale, edilul nu a lăsat vorbă în privinţa locului unde îşi petrece vacanţa (cel mai probabil în străinătate, cum îi este obiceiul), însă a specificat că va reveni la serviciu exact în ziua de 31 august. Zilele trecute însă, întâiul „gospodar" al urbei se plângea de zor că toate probleme sunt pe capul lui şi nu ştie cum să le mai rezolve.

„Am vrea să tăiem panglica de la lucrările privind reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare din Focşani chiar mâine, pentru că dacă o lăsăm pentru săptămâna viitoare întârziem lucrările la Piaţa Unirii. Avem o conductă care trebuie înlocuită între cinema Balada şi Intersecţia de la Big", se adresa primarul Bacinschi, în urmă cu o săptămână, conducerii CUP Focşani, cel mai probabil dorind să se asigure că va avea un concediu liniştit.

Ceea ce s-a şi întâmplat, deşi a lăsat în urmă şi alte probleme stringente nerezolvate. Una dintre acestea este lipsa apei calde, pentru care a promis că-şi va da toată silinţa să o rezolve. Din locul de odihnă în care se află, Decebal Bacinschi nu ne-a răspuns la telefon să comenteze de ce a ales un concediu aşa de lung şi nu unul mai scurt, astfel încât să nu se simtă prea mult absenţa sa.

Vicele Matişan, la butoane

Pe timpul vacanţei, Bacinschi a predat ştafeta viceprimarului Bogdan Matişan, care ieri părea copleşit de situaţia pe care trebuie să o gestioneze în oraşul care arată ca un şantier.

image

În primul rând trebuie să mă ocup de Piaţa Unirii, pentru că în august vom recepţiona, pe rând, foarte multe dintre obiective. Sperăm în această lună să se finalizeze lucrările. Cât priveşte apa caldă, noi încercăm să găsim soluţii, dar şi oamenii trebuie să ne ajute, să-şi plătească datoriile aşa cum plătesc telefonul, cablul tv sau curentul electric", ne-a declarat Bogdan Matişan.

De altfel, vântul de vacanţă bate serios prin Primărie, atât purtătorul de cuvânt al instituţiei, cât şi secretarul municipiului alegând să-şi petreacă vacanţa în aceeaşi perioadă cu primarul Bacinschi.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite