Vrâncenii, prea săraci pentru asigurări ieftine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100.000 de vrânceni sunt pasibili de amenzi pentru că nu şi-au făcut asigurare obligatorie pentru locuinţă. Mulţi dintre ei nu şi-au asigurat casele pentru că nu au avut cu ce, preferând să îşi asume riscul de a primi amenzi aproape de zece ori mai mari decât poliţa.

Maria Stoican (42 de ani), din cartierul Mândreşti, se numără printre cei care nu au reuşit să intre în legalitate până la data limită de 5 august.
„Sunt conştientă de faptul că o asigurare te face să pui capul mai liniştit pe pernă, însă pur şi simplu nu am avut bani. E drept că amenda e mai mare decât poliţa în sine", mărturiseşte femeia.

Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, doar 26,9% dintre locuitorii judeţului Vrancea şi-au asigurat casele, 9.574 de vrânceni încheind poliţa obligatorie, iar 40.953 pe cea facultativă.

„Oamenii ar trebui să conştientizeze importanţa unei astfel de asigurări, însă din păcate, nu există o educaţie în acest sens. De asemenea, firmele de asigurări au prea puţini agenţi care să informeze cetăţenii", declară Gabriela Hulubină, director adjunct al unei firme de asigurări.

Pe de altă parte, autorităţile locale susţin că prin acest act normativ creşte doar volumul de muncă al funcţionarilor.

„Nu ne-am propus să demarăm acţiunea de aplicare a amenzilor, deoarece stăm destul de prost la capitolul încasări. După ce vom avea o întâlnire cu reprezentanţii MAI, vom vedea ce măsuri luăm", declară Meluş Nazâru, şeful Serviciului de Taxe şi Impozite al Primăriei Focşani.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite