Îşi plătesc singuri contribuţiile la Sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decât să fie puşi să-şi plătească serviciile medicale în momentul internării, sute de vrânceni au luat decizia de a scoate din buzunare 37 de lei lunar, echivalentul cotizaţiei la Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate.


Astfel, nu mai puţin de 880 de persoane au dobândit calitatea de asigurat, beneficiind astfel de spitalizare şi reţete gratuite, deşi nu sunt angajaţi.
„Cotizaţia poate fi achitată atât lunar, cât şi trimestrial, adică plata se face în avans pe trei luni, dar şi anual, plata făcându-se în avans pe 12 luni. Toţi cei care achită suma de 37 de lei beneficiază de serviciile medicale din pachetul de bază", declară Iustina Micu, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vrancea.

Vasile Chiriac (49 ani) este unul dintre vrâncenii care contribuie la sistemul asigurărilor de sănătate, deşi nu are un venit stabil.
„În urmă cu trei ani, firma de construcţii la care lucram a falimentat aşa că, nemafiind angajat mi-am pierdut şi calitatea de asigurat. Pentru a mai câştiga un ban, mă mai duc temporar în Italia, câte patru- cinci luni pe an, dar ce câştig acolo cheltuiesc cât stau acasă. Trebuie să plătesc, că cine ştie ce boală dă peste mine şi am nevoie de asistenţă medicală", spune bărbatul.

Total: 300.000 de asiguraţi

În evidenţele Casei Judeţene de Sănătate figurează 292.000 de asiguraţi, dintre care 141.882 sunt salariaţi, 115.082 pensionari la limita de vârstă, iar 10.093 sunt şomeri sau beneficiari ai alocaţiiei de sprijin. Nu lipsesc nici restanţierii, peste 4000 de vrânceni având datorii la Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate. Valoarea celei mai mari restanţe este de 28.147 de lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite