Cum s-a scutit singur un consilier din Homocea de la plata taxelor şi impozitelor locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călin Costică, fost consilier în legislatura trecută la Homocea, a ajuns în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, care marţi, 27 ianuarie, i-a dat soluţie de incompatibilitate.

Fostul consilier este învinuit de ANI că la una dintre şedinţele consiliului local de la Homocea nu s-a abţinut de la vot atunci când s-a pus problema scutirii de la plata impozitului pe clădiri şi teren a persoanelor care activează ca voluntari în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă la nivelul comunei.

Abţinerea de la vot era necesară, întrucât şi consilierul figura pe lista voluntarilor.

 Practic, consilierul a încălcat art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia "consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii".

În astfel de situaţii, consilierii sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.

Mai puteţi citi:

Viceprimarul din Adjud, la al doilea proces cu Agenţia Naţională de Integritate

Claudiu Leonardo Cristea, ales în 2013 viceprimar al municipiului Adjud, a fost găsit incompatibil de două ori de ANI.

Preşedintele Judecătoriei Panciu, găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate

Magistratul Florin Mihai Stoica este învinuit că a deţinut simultan funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Panciu, a deţinut şi funcţia de Preşedinte al Secţiei de Fotbal Club Panciu, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al Oraşului Panciu, în perioada 17 februarie 2004 - 31 martie 2011 şi calitatea de acţionar al S.C. Sportul Vrancea S.A., 11 august 2008 - 02 decembrie 2010.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite