Baron încarcerat la Penitenciarul Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Bunea Stancu a fost transferat de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi la Penitenciarul Focşani.

Gheorghe Bunea Stancu este cel mai cunoscut personaj aflat după gratiile Penitenciarului din Focşani.

El se află închis la Penitenciarul din Cartierul Mîndreşti încă de la începutul lunii mai, după condamnarea la trei ani de închisoare în dosarul „Mită la PSD”.

Bunea Stancu este trimis în judecată însă şi în alt dosar de corupţie, împreună cu funcţionari din Consiliul Judeţean Brăila, dosar care se judecă la Tribunalul Vrancea şi este foarte probabil ca din această cauză să se fi luat decizia transferului său la Focşani, pentru a fi mai aproape de locul de judecată.

În octombrie 2014, Gheorghe Bunea Stancu, un vicepreşedinte al CJ Brăila, Florin Mija, şi 11 funcţionari au fost trimişi în judecată pentru că ar fi favorizat trei firme la licitaţii privind atribuirea unor contracte de lucrări de asfaltare, prejudiciul fiind de aproape trei milioane de lei.

Următorul termen în dosarul său de la Focşani este pe 12 iunie.

Deşi fostul preşedinte al instituţiei a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, la Consiliul Judeţean Brăila nu se pot organiza alegeri anticipate, din cauză că Gheorge Bunea Stancu a contestat ordinul prin care Prefectura Brăila l-a revocat din funcţie,

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite