Voluntarii de la Colegiul „Al. I. Cuza” au petrecut sărbătorile alături de tinerii de la Centrul „Sf. Maria”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiunea face parte din proiectul "A doua şansă"
Acţiunea face parte din proiectul "A doua şansă"

De Sărbători, cuziştii au fost iaraşi alături de tinerii ce suferă de sindromul imuno-deficitar dobândit. Este al şaselea an când, prin intermediul proiectului „A doua şansă pentru viaţă" , cuziştii îşi dau întâlnire cu prietenii lor şi încearcă să le dăruiască lucruşoare, alimente, clipe de neuitat.

Anul acesta i-au invitat la un concert de colinde, desfăşurat la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia", apoi în Orăşelul Copiilor şi la o cofetărie în oraş. Bucuria cea mai mare a fost sentimentul apropierii de oameni, de normalitate.

De asemenea, conducerile Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi Centrului „Sf. Maria" de la Goleşti au întins aceeaşi mână călduroasă cuziştilor şi, împreună, au organizat o seară emoţionantă pentru aceşti adolescenţi mai puţin iubiţi de soartă.

„M-au impresionat aceşti tineri care cred că pot să trăiască la fel ca noi, care îţi fac visuri şi îşi doresc un viitor mai bun. Ei nu sunt conştienţi că în lumea noastră există discriminare şi, de aceea, suntem datori să le oferim, măcar din când în când, sentimentul integrării în rândul oamenilor obişnuiţi", a declarat Cătălin Militaru, reprezentantul voluntarilor de la Colegiul Naţional „Al. I Cuza".

Acţiunea cuziştilor se doreşte a fi o invitaţie adresata tuturor celor care de sărbători simt nevoia sa facă o faptă bună.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite