Voluntari de soi la Focşani pentru situaţiile de urgenţă/Vezi aici ce directori şi alţi funcţionari ar trebui să salveze oraşul de la dezastru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorul Vasile Costin nu ştie dacă a plătit tot impozitul
Doctorul Vasile Costin nu ştie dacă a plătit tot impozitul

Directori de instituţii publice, inspectori şcolari şi funcţionari figurează pe lista voluntarilor pentru situaţii de urgenţă a municipalităţii. Simplii cetăţeni nu au avut loc pe această listă. Cele 42 de persoane „tocmite" de Primărie să salveze populaţia la dezastre sunt recompensate cu reduceri şi scutiri de impozite şi taxe

„Legea e o barieră peste care sar dulăii, pe sub care se strecoară pechinezii şi în faţa căreia se opresc boii", spune o vorbă din popor extrem de valabilă în unele situaţii care se întâmplă şi pe la noi.

Cam în acest mod au încercat să rezolve responsabilii oraşului şi problema aplicării Legii privind personalul voluntar din situaţiile de urgenţă, oameni care au ca sarcină să intervină în situaţii extreme.

Potrivit legii, autorităţile locale au sarcina de a încheia contracte de voluntariat cu persoanele care vor să se implice în acţiunile de interes public, acestea fiind recompensate cu scutiri de la plata impozitelor şi taxelor locale.

Primăria a semnat până acum 42 de astfel de contracte de voluntariat cu funcţionari importanţi din cadrul unor instituţii publice.

image

Recompensă pe măsură

Pe listă se află directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea, dr. Vasile Costin, reprezentantul Inspectoratului de Stat în Construcţii, Florenţiu Constantin, reprezentantului Sistemului de Gospodărire a Apelor, Sergiu Mihăilă sau inspectorul şcolar Lidia Dumbravă, acestea fiind doar câteva nume de „voluntari de lux" ai Primăriei Focşani.

„Aceşti oameni au sarcina de a participa la programele de pregătire pe care de derulăm. În schimb, beneficiază de reduceri cu 50% la plata impozitului pe terenuri sau locuinţe şi scutire totală la impozitul pe maşină", ne-a delarat Georgian Nicolae, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Focşani.

„Implicarea mea ca voluntar se rezumă la participarea la cursurile de pregătire, în cazul meu fiind vorba de domeniul medical. Sunt voluntar de doi ani. Ştiu că am plătit impozit, dar nu îmi aduc aminte dacă l-am plătit întreg", ne-a declarat iritat medicul Vasile Costin.

Cine poate fi voluntar

H.G. 1579/2005, care reglementează statutul voluntarilor pentru suituaţii de urgenţă, precizează clar că voluntarii trebuie să fie selecţionaţi fără discriminare, pe baza egalităţii de şanse. Condiţia este ca aceştia să fie locuitori ai oraşului pentru care au încheiat contractul de voluntariat, să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani şi apţi din punct de vedere medical.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite