Viitor sumbru pentru primăriile din Vrancea / Previzinile Direcţiei de Finanţe Publice pentru 2011 arată un buget cu o treime mai mic decât cel din 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Vatră şi Ion Bucur, doi primari extrem de îngrijoraţi
Vasile Vatră şi Ion Bucur, doi primari extrem de îngrijoraţi

Administraţiile publice locale din Vrancea vor funcţiona la cote de avarie şi în următorii patru ani. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea a emis deja o serie de previziuni care arată că primăriile vor primi doar o fărâmă din bugetul necesar.

Dacă acum primăriile din judeţ sunt în prag de închidere din cauza lipsei de finanţare, proiectele de bugete anunţate pentru următorii patru ani de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Vrancea le dau dureri de cap edililor locali.

Conform previziunilor emise, administraţiile locale vor rămâne în continuare cu facturile la utilităţi neplătite cu lunile, fără iluminat public stradal, cum s-a întâmplat în oraşul Panciu, şi cu salariile în urmă, întrucât bugetul pentru 2011 este cu o treime mai mic decât cel din 2010. Dacă în acest an bugetul unităţilor administativ - teritoriale alocat de Direcţia de Finanţe a fost de 45 de milioane, după cum ne-a declarat şi Ioan Popescu de la Serviciul de Elaborare a Bugetelor Locale din cadrul DGFP Vrancea, pentru 2011 a fost stabilit un buget mult mai mic pentru primăriile din judeţ de doar 33 de milioane de lei iar creşterile previzionate pentru următorii trei ani sunt foarte mici.

„Numai pentru proiecte pe investiţii la care trebuie să vin eu, Primăria, cu cofinanţare, am nevoie de 20 de miliarde (lei vechi - n.r.). Eu primesc din câte arată aceste previziuni puţin peste 11 miliarde, bani care acoperă doar cheltuielile de funcţionare a primăriei. Noi nu avem cu ce trăi acum şi ei fac proiecţii pentru la anul", ne-a declarat Vasile Vatră, primarul din comuna Gugeşti.

„Vor să desfiinţeze comuna!"

Multe primării se află deja în imposibilitatea de a asigura încălzirea în şcoli.

„Eu am restanţe de 80.000 de lei doar la facturile pentru curent electric şi lemne pentru şcoli. Nu am acum lemne să le dau la şcoli şi vom fi nevoiţi să închidem şcolile. Cu salariile la primărie sunt în urmă cu două luni. Nu ştiu, cred că vor să desfiinţeze comuna asta. Noi oricum am zis că închidem primăriile în octombrie acum. Plecăm cu toţii", ne-a spus şi primarul din comuna Broşteni, Ion Bucur.

Finanţele dreg busuiocul

Reprezentanţii Direcţiei de Finanţe spun că aşa arată sistemul de calcul integrat al unităţii.

„Este doar o variantă de lucru. Primăriile au şi ele obligaţia de a-şi face o proiecţie de buget care va fi confruntată cu cea de la noi. Probabil că vor rezulta modificări semnificaive. Îmbucurător este că se anunţă o creştere în următorii ani, e adevărat că uşoară. Pentru 2011 previziunile arată 33 de milioane de lei pentru Vrancea, adică 80 % din buget cât ne revine nouă să împărţim", explică şeful serviciului de elaborare a bugetelor locale de la DGFP Vrancea, Gabriel Păvăloaie.

Primăriile din Vrancea şi-ar putea completa bugetele cu ce le mai scapă printre degete Consiliul Judeţean, adică 20 % din bugetul judeţului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie - ne pe focsani@adevarul.ro!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite