Vieţi sfărâmate în pumni şi palme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Centrul Maternal Focşani sunt adăpostite femei ale căror poveşti de viaţă sunt zguduitoare. Mamele beneficiază de un pat cald, hrană, consiliere medicală şi psihologică, iar copiii lor sunt înscrişi la şcoală şi implicaţi în activităţi recreativ - educaţionale.

Cu obrajii brăzdaţi de lacrimi, Lenuţa Rotaru (37 ani) vorbeşte cu glas încet despre viaţa sa, presărată de necazuri şi griji. S-a lăsat de şcoală la numai 14 ani, alegând să-şi întemeieze o familie.

Însă norocul nu a fost de partea sa şi după naşterea primei sale fetiţe a fost părăsită de soţ, care nu s-a mai interesat de soarta lor nici până în ziua de azi.

Abia în urmă cu cinci ani a cunoscut un bărbat din comuna Păuneşti, alături de care a trăit în concubinaj şi căruia i-a oferit o fată, acum în vârstă de trei ani.

Bucuria de avea alături un om care să o sprijine i-a fost spulberată de momentele în care acesta se îmbăta şi devenea violent.

„Vorbea foarte urât şi arunca după mine cu tot ce-i cădea în mână. Mi-a băgat şi cuţitul în palmă. Am anunţat poliţia de mai multe ori, însă nimeni nu a luat nicio măsură. Şi fetele sunt traumatizate şi ori de câte ori mă bătea, ele se ascundeau sub pătură", mărturiseşte cu tristeţe femeia.

Deşi trăia clipe de coşmar, nu găsea puterea să-l părăsească, până în urmă cu două luni, atunci când, deşi însărcinată, şi-a luat cele două fete şi a plecat de acasă.

„M-a bătut cu o bâtă până m-a învineţit toată şi a trebuit să mă internez în spital la secţia de Chirurgie. Noroc că nu mi-a fost afectată sarcina. N-am mai stat nicio secundă alături de el. Am plecat la Moviliţa, la nişte pensionari pe care i-am mai ajutat eu la treburile gospodăreşti", spune Lenuţa Rotaru.

Vrea să-şi dea copilul

De Centrul Maternal din Focşani a auzit de la sora sa şi în urmă cu două săptămâni a fost primită cu multă bunăvoinţă în adăpostul unde beneficiază de un pat cald, hrană, consiliere psihologică, medicală, dar şi de un educator pentru cele două fete.

„Sunt foarte bucuroasă că am ajuns aici şi că am scăpat de tot calvarul prin care am trecut. Recunosc faptul că noaptea nici nu dorm, gândindu-mă la ce o să fac când vor trece cele şase luni pe parcursul cărora sunt găzduită, însă sper că o să reuşesc să mă pun pe picioare cât de cât. Bine că trec de iarnă şi că sunt ajutată să-mi înscriu fata cea mare la şcoală", spune femeia.

Citeşte amănunte în săptămânalul local "ADS Focşani".

Ziarul se găseşte la chioşcurile de difuzare a presei din oraş la preţul de 0,90 de lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite