Stiri din Focsani

Vicepreşedintele CJ Vrancea Dragoş Bîrlădeanu, cap de afiş la datorii

29 iulie 2010, 08:33 |  Autor: Ştefan Borcea | 

Cuvinte cheie: vicepreşedinte, Consiliul Judeţean, datorii, ANL, primărie, chiriaş,

Dragoş Bîrlădeanu dă vina pe Guvern pentru datoriile sale

Focşani

Dragoş Bîrlădeanu dă vina pe Guvern pentru datoriile sale

 

Dragoş Bîrlădeanu riscă să-şi lase vecinii fără gaze din cauza restanţelor de aproape 400 de lei pe care le are. El stă într-un bloc al ANL-ului din Cartierul Tineretului şi nu şi-a mai plătit obligaţiile către Distrigaz de câteva luni.

Cap de listă în topul restanţierilor la gaze în scriptele Serviciului Locativ al Primăriei figurează Dragoş Bîrlădeanu, cu un debit de 374 de lei numai la Distrigaz, bani ce ar fi trebuit să ajungă la societate, prin intermediul Primăriei care are blocurile ANL în administrare.

Dă vina pe Guvern

Potrivit unor locatari din bloc, restanţele au fost acumulate pe parcursul mai multor luni, iar neplata lor poate duce la sistarea serviciului de gaze către întreg blocul.


„Da, locuiesc acolo şi sunteţi într-o gravă eroare. Am plătit restanţele chiar ieri. Ce să fac şi eu, dacă Guvernul ăsta ne taie salariile cu 25% , mai sărim şi noi peste plata unei rate", s-a plâns Dragoş Bîrlădeanu.

Curios este că afişul a fost pus şi a şi dispărut chiar în ziua în care Bîrlădeanu spune că ar fi achitat datoria. Primăria, care încasează banii pentru Distrigaz, nu confirmă plata restanţei.


Mai mult, locatarii din blocul respectiv spun că nu l-au văzut niciodată acolo pe Bîrlădeanu.

„Îl cunosc pe domnul Bîrlădeanu, dar de trei ani de când stau aici nu l-am văzut niciodată la faţă. Văd că nici contor la gaze nu mai are. Oricum, nu e prima dată când numele său apare pe aceste liste. Şi doar este un om cu bani", ne-a declarat sub protecţia anonimatului, din motive lesne de înţeles, unul dintre vecinii lui Dragoş Bîrlădeanu.

Chiar dacă afişul pus de Primărie a fost distrus, unul dintre locatari a apucat să-l fotografieze.


Are bani pentru terenuri

Conform declaraţiei sale de avere din 2009, în anul 2008, Dragoş Bîrlădeanu a încasat de la Consiliul Judeţean, din funcţiile de consilier judeţean şi vicepreşedinte al acestei instituţii suma de 31.300 de lei, dar şi alte 10.000 de lei în perioada când era încă director la o firmă de marketing.

Totodată, acesta mai deţine şi două terenuri, unul în suprafaţă de 1.500 mp la Bilieşti, celălalt de 500 de mp în localitatea Unirea - Odobeşti, ultimul fiind achiziţionat chiar în plină criză, în anul 2009.

Reprezentanţii Primăriei Focşani, instituţie la care Dragoş Bîrlădeanu figurează cu debite, au evitat să comenteze.

„Sunt date cu caracter privat şi nu putem să vă dăm amănunte", ne-a declarat Dan Cazaciuc, purtător de cuvânt al Primăriei.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole