Varujan Vosganian înfrăţeşte Focşaniul cu un oraş din Armenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian vine joi la Focşani
Varujan Vosganian vine joi la Focşani

Joi, 25 octombrie, va avea loc vizita unei delegaţii din Republica Armenia în Focşani, urmând a fi semnată o declaraţie comună de colaborare între municipiul Focşani şi oraşul Berd.

În octombrie 2011, la iniţiativa Ambasadorului Republicii Armenia în România, Excelenţa Sa dl. Hamlet Gasparian, viceprimarul de atunci, Bogdan Matişan, a participat la o vizita de lucru în Armenia, sub auspiciiile Asociaţiei Municipiilor din România.

În acest an Asociaţia Municipiilor, prin preşedintele său,Tudor Pendiuc, primarul Municipiului Piteşti, a transmis invitaţia adresată omologilor armeni, primari ai unor localităţi din Republica Armenia, pentru a efectua o vizită de lucru în România, în scopul stabilirii şi extinderii unor relaţii de colaborare între comunităţile locale din cele două ţări. Invitaţia a fost susţinută şi de cea adresată de primarul municipiului Focşani, domnul Decebal Bacinschi.

Astfel, delegaţia, formată din 5 primari şi viceprimari ai unor oraşe din Armenia şi condusă de către ES dl. Hamlet Gasparian, Ambasadorul Republicii Armenia în România, va fi prezentă la Focşani în perioada 24-25 octombrie 2012.

"Cu această ocazie va fi semnată o declaraţie comună, prezentând dorinţa de colaborare între Municipiul Focşani şi Oraşul Berd, de către primarii celor două oraşe. Semnarea documentului va avea loc Joi, 25 octombrie, ora 12.00, la Ateneul Popular "Mr. Gh. Pastia", în prezenţa d-lui senator Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii Armenilor din România.Totodată membrii delegaţiei vor participa la manifestările dedicate Zilei Armatei şi vor vizita obiective istorice şi culturale din Municipiul Focşani", ase arată într-un comunicat de presă al Primăriei Focşani.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite