VIDEO Trei gospodării cuprinse de foc la Faraoanele. În incendiu au murit patru animale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa a ars în întregime
Casa a ars în întregime

Pompierii spun că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unor scântei provenite de la un coş de evacuare a fumului, purtate de vânt şi căzute pe materiale combustibile.

Un puternic incendiu s-a produs astăzi, în jurul orei 14.00, în localitatea Faraoanele.

O casă şi alte câteva anexe gospodăreşti au ars complet, iar patru animale, dintre care două vaci, un cal şi un porc au murit de vii în urma sinistrului.

Incendiul s-a produs din cauza unor scântei de la un coş de fum. Oamenii au chemat de urgenţă pompierii, la faţa locului venind trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă.


„În momentul sosirii la locul intervenţiei, incendiul se manifesta cu violenţă, generalizat, la o locuinţă şi un adăpost de animale, cu propagare la vecinătăţi. În urma incendiului au ars acoperişul locuinţei, construit din lemn cu învelitoare din tablă şi plăci de azbociment, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, bunurile din interiorul acesteia, cât şi documentele de identitate ale membrilor familiei. De asemenea, au ars plafoanele locuinţei şi s-au deteriorat pereţii. Incendiul s-a manifestat şi la două anexe gospodăreşti, una cu destinaţia adăpost de animale, iar cealaltă adăpost de păsări, construite din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă totală de cca. 80 mp. Din nefericire, patru animale au fost găsite carbonizate în adăpost  respectiv 2 vaci, un cal şi un porc, fiind salvate 10 găini şi alţi doi porci", a precizat lt. Cristina Duţă, purtător de cuvânt al ISU Vrancea.

Incendiu în curtea Bisericii Sfântul Dumitru" din Focşani

În momentul izbucnirii incendiului, în locuinţă se aflau proprietara, împreună cu cei trei copii, aceştia reuşind să părăsească locuinţa înainte ca focul să cuprindă întreaga clădire.

De asemenea, din cauza direcţiei şi intensităţii vântului, incendiul s-a propagat la alte două gospodării, unde au ars două magazii de lemne.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite