Un şarpe i-a băgat în sperieţi pe membrii unei familii din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şarpele a fost capturat de pompieri
Şarpele a fost capturat de pompieri

Şarpele a fost scos din apartamentul aflat la etajul trei cu ajutorul pompierilor chemaţi de urgenţă la faţa locului. Nu se ştie deocamdată cum reptila a ajuns în acea casă.

O familie din Focşani a tras aseară o sperietură grozavă după ce s-a trezit cu un şarpe în bucătărie.

Oamenii, care locuiesc la etajul trei al unui bloc de pe strada Mărăşeşti, au sunat de îndată la 112 şi au cerut sprijinul celor de la ISU în capturarea reptilei care se plimba nestingherită prin apartament.

Pompierii au reuşit în scurt timp să prindă şarpele care nu avea nici măcar un metru lungime, pe care l-au eliberat mai apoi pe un câmp.

Nu se ştie cum a ajuns şarpele în apartament, fiind posibil ca reptila să se fi strecurat în bagaje.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite