Un bărbat din Adjud a venit beat la examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

El a fost dat afară din sală, după ce a suflat în etilotest. Acesta avea anulat permisul de conducere tot ca urmare a faptului că a fost depistat băut la volan

Bărbatul în vârstă de 42 de ani, pe nume Florin, a venit dimineaţă la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor să susţină proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere.

Examinatorii l-au miros de la distanţă, astfel că l-au pus să sufle în aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,11mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Precizăm faptul că, potrivit ordinului Nr. 268 din 8 decembrie 2010 art. 11 alin.6, candidaţilor le este interzis să se prezinte la examen sub influenţa băuturilor alcoolice, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora", a precizat Cristina Tănase, purtător de cuvânt al Prefecturii Vrancea, instituţie care are în subordine activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor.

Bărbatul mahmur a fost dat imediat afară din sala de examen.

Despre acesta se ştie că avea permisul de conducere anuluat ca urmare a faptului că a fost depistat băut la volan

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite