Troc / Clădirea istorică a Tribunalului Vrancea, la schimb cu o fundaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de preşedintele CJ, Marian Oprişan, şi va fi suspus la vot în şedinţa de mâine. Potrivit documentelor din mapa consilierilor judeţeni, Tribunalul şi Judecătoria vor primi un teren de 11.338 mp şi o fundaţie abandonată de ani buni.

Terenul ce urmează a fi primit de justiţia vrânceană este situat pe strada Lupeni şi este destinat construirii unui nou sediu pentru Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani.

Cele două instituţii funcţionează în monumentul istoric de pe strada Cuza Vodă nr. 8, singurul imobil din judeţ încadrat la gradul I de risc seismic.

image


Clădirea a fost construită în 1909 şi a fost şubrezită de cutremure. La fiecare ploaie, magistraţii sunt nevoiţi să pună ligheane şi găleţi pentru ca apa scursă prin fisurile din pereţi să nu le strice dosarele.

După ce au semnalat în mai multe rânduri problema cu care se confruntă, justiţiarii au primit tot felul de promisiuni de la administraţia judeţeană până când, într-un final, au primit sediul fostei bănci Bancorex.

image


Aceştia urmează să primească însă şi terenul de pe strada Lupeni. În proiect se face vorbire însă şi despre un imobil pe terenul respectiv care este de fapt o fundaţie construită în urmă cu 20 de ani.

În schimbul terenului, CJ preia însă clădirea încadrată la categoria monumentelor istorice în care funcţionează acum Tribunalul Vrancea. Veche de mai bine de 100 de ani, clădirea măsoară nu mai puţin de 5.000 de mp spaţiu de utilizat.

Fără bani pentru sediu nou

Reprezentanţii CJ nu au putut fi contactaţi pentru a da detalii privind următoarea întrebuinţare a clădirii de pe Cuza Vodă. Preşedintele Tribunalului, judecător Adrian Toni Neacşu ne-a declarat însă că deocamdată nu poate fi vorba de construirea unui nou sediu pentru tribunal.

"Am primit de la minister 137.000 de lei din care 68.000 îi dăm pentru proiectare la fostul Bancorex că vrem să facem o recompartimentare. Mai primim bani dar pentru amenajarea acestui sediu. De investiţie pentru o nouă construcţie pentru sediu nu s-a stabilit nimic", ne-a spus Adrian Toni Neacşu.

Toate clădirile la CJ

Schimbul se va face în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern ce priveşte trecerea clădirii tribunalului în administrarea CJ. Forul judeţean are deja în administrare majoritatea obiectivelor din judeţ: ştrandul, fosta prefectură, stadioanele, crândul Petreşti şi complexul Căprioara.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite