Spitalele din Vrancea, la vânătoare de rezidenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unitatea de Primire Urgenţe Focşani are nevoie de trei rezidenţi
Unitatea de Primire Urgenţe Focşani are nevoie de trei rezidenţi

18 medici tineri se vor putea angaja în urma concursului de rezidenţiat din această toamnă. Deşi perioada înscrierilor se va finaliza peste numai zece zile, mai exact pe 7 octombrie, până acum un singur candidat, interesat de specialitatea Anatomie Patologică, şi-a depus dosarul la Direcţia de Sănătate Publică.

Absolvenţii de medicină dornici să ocupe un post de rezident fie într-un spital din Vrancea, fie la Serviciul Judeţean de Ambulanţă sau chiar în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică au la dispoziţie 18 locuri vacante.

Cea mai bogată „ofertă" vine din partea Spitalului Judeţean „Sfântul Pantelimon", acolo unde pe lângă personal la specialităţile Neonatologie, Anatomie Patologică şi Urologie, este nevoie ca de aer de rezidenţi în medicina de urgenţă.

„Avem de nevoie de un medic specialist pe medicina de urgenţă şi de trei rezidenţi. Şi anul trecut s-au scos posturi la concurs, însă nu s-a prezentat nimeni. Probabil, sunt puţini cei care termină această specialitate, iar necesarul de medici de urgenţă la nivel naţional este mult mai mare", declară doctorul Dana Dincă, şeful Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean „Sfântul Pantelimon".

În prezent, UPU Focşani se confruntă cu un deficit de şase medici. Aşa se face că, potrivit indicatorilor de management pe 2010, un specialist de la această secţie a consultat în medie 6.000 de pacienţi.

Patru rezidenţi la Adjud

Şi Spitalul Municipal Adjud sunt scoase la concurs patru posturi de rezidenţi, cu ajutorul cărora să fie acoperite specialităţile Anestezie şi Terapie Intensivă, Cardiologie, Ortopedie şi Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie.

„Din cele 34 de posturi aprobate de Ministerul Sănătăţii, sunt ocupate doar 22, din care şapte de medici rezidenţi. Cu o lipsă acută de medici ne confruntăm la Secţiile de Boli Interne şi Terapie", declară Gheorghe Bercea, directorul Spitalului Municipal Adjud.

Nevoie de rezidenţi mai au nevoie şi Direcţia de Sănătate Publică (două posturi la compartimentul Evaluare a Factorilor de Risc din mediul de viaţă şi de muncă), Serviciul Judeţean de Ambulanţă (un post în cadrul staţiei Adjud), Spitalul Comunal Vidra (un post la farmacia unităţii) şi Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni.

Reprezentanţii DSP Vrancea, acolo unde trebuie depuse dosarele până pe data de 7 octombrie, încă mai aşteaptă candidaţi pentru concursul care ava avea loc pe 20 noiembrie.

„Deocamdată, s-a înscris o singură persoană. Presupunem că mulţi preferă să se informeze în legătură cu posturile vacante, apoi să depună doarele. Probabil, majoritatea va veni în ultimele zile", declară Cătălin Graur, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite