Cardiologul care a consultat-o pe Florentina Croitoru încearcă să se disculpe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul cardiolog care a examinat-o pe Florentina Croitoru (59 de ani), focşăneanca care a murit acasă după ce a stat trei ore la Urgenţe, spune că starea de sănătate a femeii nu era atât de gravă încât să necesite internarea.

Asta deşi bolnava, cunoscută cu afecţiuni cardiac, se prezentase la spital cu dureri puternice în piept.

„Erau foarte mulţi pacienţi la UPU, noi , ca specialişti, facem o triere a lor şi decidem care este diagnosticul. Din câte ştiu, femeia în cauză nu a necesitat internare. După primul consult, am recomandat medicului de la UPU să o mai ţină în observaţie şi să îi mai facă un EKG înainte de externare", a declarat Viorel Iancu, şeful secţiei de Cardiologie din cadrul spitalului Judeţean Focşani.

Doctorul Iancu nu îşi poate explica cum de femeia a ajuns să moară şi crede că doar o necropsie ar fi putut stabili cu exactitate cauzele morţii. Recunoaşte totuşi că în afecţiunile cardiovasculare orice doză de efort necontrolat poate duce la un stop cardio-respirator.
„Şi urcatul scărilor până la etajul doi este un efort pentru un cardiac", a conchis Viorel Iancu.

La Urgenţe, tăcere

Medicul Vitali Beţişor, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă spune că a încercat să o resusciteze pe femeie timp de 45 de minute, după care a declarat decesul.

„Am ajuns în trei minute la caz după primirea apelului. Ştiam de când am fost anunţaţi că e vorba de un stop cardio-respirator aşa că am luat tot echipamentul mobil de resuscitare", a declarat medicul Vitali Beţişor.

Medicii de la UPU care au consultat-o pe Florentina Croitoru şi i-au dat drumul acasă au refuzat să facă orice declaraţie oficială până la finalizarea anchetei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite