Şcolile de cartier din Focşani şi cele din mediul rural încă mai aşteaptă boboci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perioada oficială a înscrierilor în clasa întâi s-a încheiat pe 5 mai. La unităţile de cartier, dar şi de cele din mediul rural nu au reuşit până acum să acopere necesarul de elevi. Înscrierile vor continua până pe 15 septembrie.

În timp ce la şcolile de top din municipiu înscrierile în clasa întâi au început încă din luna noiembrie a anului trecut, în prezent toate clasele fiind completate la refuz, unităţile de cartier încă îşi mai aşteaptă bobocii. Asta, în condiţiile în care perioada oficială a încrierilor s-a încheiat pe data de 5 mai.

De pildă, la Şcoala „Alexandru Vlahuţă" din Focşani au fost incluse în organigramă trei clase a câte 25 de elevi, însă până acum au fost ocupate doar 60 din cele 75 de locuri disponibile.

„În prezent fiecare învăţător are câte 20 de elevi, 15 locuri fiind încă neocupate. Aşadar, ţinem să-i anunţăm pe părinţii care nu s-au încadrat în perioada oficială de depunere a dosarelor că înscrierile vor continua până le finele acestui an şcolar şi chiar pe perioada vacanţei de vară", declară Valy Ţigănuş, directoarea Şcolii „Alexandru Vlahuţă".

Anul şcolar 2011 - 2012 va începe cu bănci goale şi la unităţile de învăţământ din mediul rural, unde cu greu se adună chiar şi câte 14 boboci într-o clasă. „Ca şi anul trecut, ne-am propus să formăm două clase de a I-a, însă până acum avem înscrişi doar 29 de elevi pe cele 50 de locuri. Populaţia şcolară este în scădere, de aceea o să fim puşi în situaţia ca un învăţător să aibă doar 16 - 17 elevi. Sperăm să mai avem solicitări în luna august, atunci când mai vin acasă stranierii", declară Vasile Olteanu, directorul Şcolii „Ion Diaconu" din comuna Tulnici.

În schimb, unităţile de elită au reuşit să atragă sute de elevi. „Toate cele 125 de locuri sunt ocupate. N-am avut probleme în acest sens, în fiecare an numărându-ne printre cele mai căutate şcoli", declară Petrică Moraru, director adjunct în cadrul Şcolii „Duiliu Zamfirescu" din Focşani.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea precizează că înscrieri în clasa întâi se pot face până pe 15 septembrie. „Noi trebuie să ne asigurăm că toţi copiii merg la şcoală. Astfel, părinţi care fie au neglijat să-şi înscrie copilul, fie au fost plecaţi din ţară, se pot prezenta la şcolile unde mai sunt locuri libere pentru a depune dosarul", declară inspectorul general Stan Rogoz.

La nivelul judeţului Vrancea sunt 3.563 de locuri în clasa întâi, din care 725 în Focşani.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite