SERIAL Decembrie '89 / Mărturiile unei văduve: „Crăciunul nu a mai fost niciodată fericit!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Catană vine în fiecare an, de Crăciun, la mormântul soţului ei.
Maria Catană vine în fiecare an, de Crăciun, la mormântul soţului ei.

De două decenii, ajunul Crăciunului înseamnă, pentru familia Catană din Slobozia Ciorăşti, prilej de lacrimi şi tristeţe. Marin Catană, tatăl a patru copii, a fost împuşcat „din greşeală" în ochiul stâng, în timp ce stătea de pază la canalul Siret - Bărăgan.

Maria Catană (56 ani) din satul Jilişte, comuna Slobozia Ciorăşti, este soţia unuia dintre românii care au murit la grămadă în timpul revoluţiei din decembrie 1989.

Am găsit-o acasă la unul dintre fiii săi, îngândurată deşi făcea pregătirile pentru sărbători. Nu a uitat nici acum momentele de cumpănă prin care a trecut în decembrie în urmă cu 20 de ani, chiar de Crăciun.

Şi-a aşteptat soţul, cu care avea patru copii mici, timp de trei zile gândindu-se că nu vine acasă pentru că este bolnav. În a treia zi de Crăciun s-a urcat în căruţă împreună cu un unchi şi a pornit spre şantierul canalului Siret - Bărăgan, unde soţul său era paznic.

A văzut totul ciuruit de gloanţe iar muncitorii i-au spus că Marin (foto) al ei este bolnav şi că a fost dus la spital. Nu s-a gândit o clipă că ar putea să nu îl mai vadă niciodată. La spital i s-a spus că este mort şi că trebuie să meargă la morgă să îi recunoască cadavrul.

image

Recunoscut după inscripţii

Maria şi-a recunoscut soţul după scrisul de pe picior, întrucât acesta nu avea asupra lui niciun act de identitate în momentul când a fost împuşcat.

„L-am recunoscut că avea scris pe laba piciorului „de la pază" şi am dat să mă uit că el era paznic. Au spus că a fost împuşcat în ochiul stâng la Goleşti, pe şoseaua naţională din greşeală de armată, de cei de la circulaţie. L-am luat acasă şi l-am îngropat creştineşte şi asta a fost tot. Nu am mai întrebat nimic", ne spune Maria Catană.

O sperie mai mult vremurile din prezent. „Am crezut atunci că acele sacrificii vor face traiul mai bun şi aşa am trăit împăcată mult timp dar acum mă sperii mai tare cu toate mitingurile astea. Copiii mei, cu care m-am chinuit atât, trebuie să plece în străini la munci grele. Se mai spune „Crăciun fericit!". Pentru mine de atunci nu a mai fost niciodată fericit", ne-a mărturisit cu amărăciune Maria.

În urma morţii soţului ei, Maria s-a ales doar cu o pensie de urmaş. Copiii lui Marin îşi amintesc foarte puţin de tatăl lor întrucât erau mici la acea vreme dar ştiu că era un om bun.

„Ştiu că era un om bun şi ar fi fost altfel dacă trăia. Era tata. Nu mai făceam eu casă singur acum dacă trăia. El ar fi vrut ca eu să fiu preot, dar nu am putut să devin decât dascăl. Măcar aşa să îi respect voinţa", ne spune şi Dumitru Catană (foto stânga), unul dintre fiii lui Marin, acum în vârstăde 32 de ani.

 

image
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite