Revoluţionarii vrânceni au rămas doar cu recunoştinţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cele 93 de persoane care au beneficiat de indemnizaţie de revoluţionar, începând cu luna ianuarie doar 19 vor mai fi indemnizaţi. Aceştia primeau lunar peste 2000 de lei.

Anul 2012 aduce ordine şi în ce priveşte sistemul de recompensare bănească a revoluţionarilor.

Începând cu luna ianuarie, doar 19 persoane din rândul acestei categorii vor mai primi drepturi băneşti potrivit legii, în şapte cazuri fiind vorba de urmaşii persoanelor decedate, iar 12 fiind vorba de luptători răniţi sau care au un grad de invaliditate.

În cazul a 74 de revoluţionari care au titlul de luptători remarcaţi cu fapte deosebite nu vor mai fi acordate indemnizaţiile care reprezentau 1,1 % din salariul mediu, adică peste 2000 de lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite