Portret: Romică Aroşculesei, un rugbyst de mare clasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început să joade rugby la Vulcan Bucureşti, echipă la care a urcat treaptăcu treaptă, până la nivelul ligii naţionale. A debutat în Liga I la 24 august 1979, într-un meci cu CFR Braşov.

După şapte sezoane petrecute la Vulcan Bucureşti, Romică Aroşculesei s-a stabilit în Focşani. Transferul său la echipa de rugby coincide şi cu cea mai importantă perioadă din istoria sportului cu balonul oval din oraşul de pe Milcov.


„Au fost ani foare frumoşi şi la Bucureşti. Am jucat de la juniori până la nivelul seniorilor. Am cunoscut valoarea rugby-ului nostru din acei ani şi acea etapă nu se poate uita uşor. La Focşani am jucat 15 ani. Mi-am şi încheiat cariera la acea echipă. Zece ani în Liga I este o performanţă deosebită. Rugby-ul focşănean este şi la această dată cel mai important sport când vine vorba de echipe. Voleiul a stat doar un an în elită, iar fotbalul nu a cunoscut niciodată aerul din liga naţională", mărturiseşte Aroşculesei.


Cel mai bun manager


Romică Aroşculesei vorbeşte la superlativ şi despre noile generaţii de rugbyşti care au venit după anii 1980 şi 1990.
„Viorel Ion şi Victor Istrate au merite incontestabile în formarea generaţiilor care au urmat după noi. Chiar dacă Focşaniul nu a mai avut o echipă de seniori, la nivelul juniorilor am fost mai tot timpul în faţă, cu sportivi la loturile naţionale şi medalii cucerite la cele mai importante turnee interne şi internaţionale. Mulţi dintre elevii lui Viorel Ion joacă acum la mari echipe din Europa", spune fostul mare jucător al rugby-ului vrâncean.


Romică Aroşculesei spune că fără sprijinul financiar al lui Victor Istrate, rugby-ul vrâncean nu ar fi ajuns la nivel care se află la ora asta.
„Victor Istrate a dovedit că este un foarte bun manager. Se află de mulţi ani la conducerea Federaţiei Române de Rugby şi asta spune multe despre calităţile sale de conducător. Visul său este să formeze o echipă de seniori care să continue performanţele din trecut ale generaţiilor din 80 şi 90. Ar fi frumos ca această echipă să renască la Focşani", comentează Aroşculesei.
Fostul mare rugbyst spune că în Focşani sunt puţini oameni care investesc în sport, lucru care se reflectă în mod negativ în bazele materiale, dar şi în pregătirea sportivă.

„Oamenii au rămas cu aceeaşi mentalitate comunistă. Nu se investeşte când trebuie şi mai ales unde trebuie. Este de apreciat însă că se lucrează la nivelul copiilor şi juniorilor, dar la echipele de seniori suntem zero barat. Nu avem vlagă. Sportul de la noi se face după ureche. Din păcate, Focşaniul nu mai înseamnă aproape nimic pe harta sportului din România la nivel de seniori", recunoaşte Aroşculesei.


Întrebări şi răspunsuri:


Ce lipseşte sportului din Vrancea la ora actuală?
Sunt prea multe orgolii pe care uneori le înţeleg, iar câteodată se ajunge prea departe. Nu pot face minuni peste noapte. Cine crede asta se înşală. M-am implicat mult în acţiuni pentru a atrage copiii să facă sport, care până la urmă înseamnă sănătate.
Care sunt cei mai reprezentativi rugbyşti din Vrancea?
Petrila, Timofte, Mihăilă, Botez, Istrate, Viorel Ion, din vechea gardă. Dragoş Dima joacă de mulţi ani în prima ligă a Franţei. A trecut pe la Castres, Toulouse şi PAO. Tot în Franţa evoluează şi Daniel Gheoghe, Constantin Buruiană şi Cosmin Mărginanu. Şi în Italia joacă mulţi focşăneni.

Ce-i place:
Îmi place să văd locuri noi. Nu am păcălit niciodată rugby-ul şi am avut momente unice în viaţă pe care nimeni altcineva nu mi-ar fi putut să le dea. Sportul cu balonul oval a fost şi va rămâne marea pasiune a vieţii mele.
Ce nu-i place:
Mediocritatea şi lipsa de respect dintre oameni. Am avut în viaţa mea parte şi de oameni care m-au dezamăgit din toate punctele de vedere. M-am repliat imediat şi am renunţat la amiciţia cu ei. Lumea sportului este ca o junglă. Intră mulţi în ea, dar scapă cine poate.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite