Proiectul european DigiTales are două câştigătoare din Vrancea VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cornelia Ploscaru şi Anişoara Stamate vor merge în Slovenia, la Maribor, la finala proiectului european DigiTales - cursuri de povestiri digitale pentru vârstnici.

Două absolvente ale Cursului "Altfel de Povești - DigiTales" oferit de Biblioteca Județeană "Duiliu Zamfirescu" Vrancea prin Centrul de Formare, sunt căştigătoare ale Concursului European DigiTales.

Cornelia Ploscaru și Anișoara Stamate au participat, alături de alți 6 vârstnici vrânceni, la Cursul gratuit de "Altfel de Povești - DigiTales" oferit de Centrul de Formare al Bibliotecii Județene "Duiliu Zamfirescu" Vrancea. În perioada 19 - 30 martie 2012, sub îndrumarea trainerului bibliotecar Margareta Tătăruș, aceștia au îmbinat arta de a povesti cu instrumentele digitale și multimedia alături de software-ul specific creării de filme, pentru a crea povești digitale.

„Așadar, poveștile de viață create în cadrul acestui curs au impresionat prin sensibilitate și realizare, au scos la iveală - pentru a fi cunoscute de lumea întreagă - adevărate comori ale sufletului, păstrate până acum și care au fost răsplătite cu această excursie, care are toate costurile incluse, la Conferința de final de proiect, la Maribor în Slovenia, în perioada 31 mai - 2 iunie 2012", a declarat Margareta Tătăruş, bibliotecar formator la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu".

Proiectul DigiTales este un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul GRUNDTVIG și implementat de un consorţiu, cuprinzând Colegiul Goldsmith din Londra, Anglia, Fundaţia Progress din Bistriţa, România, Fundaţia Mitra din Slovenia, Centrul pentru Sociologie Urbană din Londra şi Laurea din Finlanda. Durata de implementare a fost 2010-2012 iar obiectivul programului a fost utilizarea metodologiei DigiTales pentru incluziunea digitală a persoanelor de vârsta a treia.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite