Profesorii şi poliţiştii focşăneni vor să „cureţe” oraşul de etnobotanice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Magazinele de vise" a fost restricţionat în timpul nopţii de consilierii locali.
"Magazinele de vise" a fost restricţionat în timpul nopţii de consilierii locali.

Chiar dacă autorităţile, în speţă Poliţia, Garda Financiară sau Protecţia Consumatorului au luat la puricat „magazinele de vise", reuşind să suspende activitatea unora dintre ele din cauza unor nereguli, acestea apar în continuare ca ciupercile după ploaie şi fac bani grei de pe urma amatorilor de senzaţii tari, în special elevi de liceu.

„Există un astfel de magazin lângă un mare centru comercial unde am găsit foarte multe nereguli, am aplicat o amendă de 45.000 de lei şi s-a dispus suspendarea activităţii pe o perioadă de 90 de zile. Patronul firmei în cauză a contestat amenda şi şi-a reluat liniştit activitatea, cu şi mai mare aplomb", precizează comisarul Daniel Pahome, din cadrul IPJ Vrancea.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spun că diriginţii ar trebui să se implice mai mult în lupta împotriva fenomenului nou apărut, prin discuţii cu elevii şi părinţii.

„Am gândit că elevii trebuie informaţi despre ce se întâmplă pe termen lung. Părinţii le dau bani copiilor, dar nu ştiu ce fac copiii lor cu banii. Dacă ei vin acasă cu o stare mai euforică, nu pot dormi noaptea, ar trebui să-şi pună semne de întrebare şi să ia măsuri", este de părere Lidia Dumbravă, inspector şcolar pe probleme educative.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite