Focşani: Prin spaţiile comerciale din oraş şuieră vântul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focşani: Prin spaţiile comerciale din oraş şuieră vântul
Focşani: Prin spaţiile comerciale din oraş şuieră vântul

Vremurile în care întreprinzătorii "se băteau" pentru  câţiva metri pătraţi în Centru au apus. De la magazine mari şi până la micile alimentare de cartier, aproape toate se închid din cauza crizei financiare.

Zeci de spaţii comerciale prin care anii trecuţi forfoteau  miile de cumpărători sunt împestriţate acum de anunţuri pe care scrie cu litere de-o şchioapă "De închiriat".

Mai nou, pe geamurile spaţiior comerciale se lipesc afişe cu spectacolele de teatru sau muzică uşoară care urmează să aibă loc în Focşani.

"Nimic nu mai merge. Faţă de anul trecut, sunt cu 20-30% mai puţine firme active în domeniul comercial. În prezent, preţul spaţiilor variază în funcţie de nivel sau utilităţi. Preţul a scăzut ajungând până la 25 euro şi chiar 20 de euro metrul pătrat. Clientela va scădea în continuare, deoarece criza se va accentua.vine. Comparativ cu anul trecut, chiriile au scăzut aproape la jumătate,  dar chiriaşii nu mai dau năvală ", a spus Daniela Gheorghiţă, reprezentant al unei firme care deţine mai multe spaţii comerciale din Focşani.

În centrul oraşului, s-a închis un mare magazin pentru copii, un casino, dar şi multe alte magazine care vindeau marfă chinezească.

"Plăteam o chirie foarte mare şi chiar dacă proprietarul a venit cu o reeşalonare a ratei lunare, nu mi-am mai convenit", ne-a spus, sub protecţia anonimatului,  un fost administrator al unui magazin de haine pentru copiii.

Peste 50 de spaţii, închise în 2009

În Focşani, puţini proprietari de spaţii comerciale îşi mai pot menţine afacerile la limita rentabilităţii.

Business-ul lor înaintea crizei economice era chiria lunară care în unele cazuri depăşea şi o mie de euro pentru un singur spaţiu.

Stăteau frumuşel acasă şi, când se făcea ziua de plată, veneau cu chitanţierul să ia banul de la chiriaş.
Cei mai mulţi dintre foştii chiriaşi refuză să vorbească deschis despre problemele pe care le întâmpină în această perioadă.





Decât scump, mai bine fără afacere

"S-a terminat pelteaua şi pentru proprietarii de spaţii comerciale. Nu o să mai dea nimeni mii de euro ca să aibă o simplă afacere în Centru. O să trebuiască să le vândă sau le închirieze la un preţ rezonabil. Habar nu ai ale cui sunt, pentru că atunci când semnezi contractul o faci cu avocaţii şi nu direct cu proprietarul", ne-a spus un fost chiriaş.




 

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite