Primele de sărbători, tăiate de pe listă şi în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru munca depusă de-a lungul anului, angajaţii din confecţii vor fi recompensaţi de Crăciun.
Pentru munca depusă de-a lungul anului, angajaţii din confecţii vor fi recompensaţi de Crăciun.

Şi în acest an, sărbătorile de iarnă vor fi mai sărace pentru miile de angajaţi din sistemul public, care nu vor mai fi recompensaţi cu tradiţionalele prime de Crăciun.

Printre cei care nu primesc bonusuri la acest sfârşit de an se numără bugetarii din cadrul primăriei, Consiliului Judeţean, dar şi cei care lucrează la Prefectură sau la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Criza se resimte mai mult ca niciodată şi în rândul salariaţilor de la Poliţie, Pompieri sau Jandarmerie. Singura instituţie de stat care înfruntă criza şi respectă condiţiile de salarizare stipulate în contractul colectiv de muncă este Direcţia Silvică. Celor aproximativ 300 de salariaţi, Moş Crăciun le va aduce şi în acest an tichete cadou în valoare de 150 de lei.

„Sperăm ca până cel târziu săptămâna viitoare să le primim. Sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă şi în fiecare an ni s-au acordat", precizează Titi Olteanu, purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice Vrancea.

La privat, prime în funcţie de vechime

Cu cifre de afaceri de milioane de euro, firmele de confecţii din Vrancea nu uită să-şi recompenseze angajaţii.

„În funcţie de vechime, fiecare angajat va primi de sărbători până la 300 de lei. Mai exact, cei care lucrează la noi de mai bine de un an vor primi suma maximă. În fiecare an încercăm să oferim câte ceva salariaţilor, bineînţeles analizând şi câştigurile firmei, în funcţie de care stabilim un cuantum", declară Laurenţiu Ţigăeru, patronul uneia dintre cele mai mari fabrici de confecţii textile din judeţ.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite