Primăria Panciu, la Târgul de Turism de la Cluj Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Standul Primăriei Panciu
Standul Primăriei Panciu

Oraşul Panciu continuă acţiunile de promovare, din punct de vedere turistic, în cadrul târgurilor de profil care se organizează în această perioadă în România.

În perioada 23-25 martie 2012, Primăria Oraşului Panciu a prezentat oraşul în cadrul unui stand organizat la cea de-a VI-a ediţie a Târgului de Turism „Touristica", din Cluj Napoca.

Primăria oraşului Panciu va participa, în perioada următoare, la încă trei târguri de turism din România.

Primăria Panciu a primit bani pentru continuarea lucrărilor la cele peste 80 de apartamente sociale

„Participarea la aceste târguri este parte integrată a proiectului „Tradiţie şi Spiritualitate pănceană" - proiect pentru promovarea obiectivelor turistice cu valoare identitară din oraşul Panciu. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi îţi propune promovarea obiectivelor turistice din Panciu, respectiv Mănăstirea şi Schitul Brazi, Schitu „Sfântul Ioan Botezătorul", beciurile monumente de patrimoniu: Beciul Domnesc, Beciul Marin Ştefan, Beciul Vlădoianu şi meşteşugul vinului", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Panciu.

Valoarea totală a proiectului este de 998.218,52 lei.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite