Primăria Focşani a decis: 1.000 de lei ca să îţi recuperezi câinele pierdut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali au aprobat o hotărâre de consiliu local prin care obligă localnicii care şi-au pierdut sau abandonat animalele de companie pe stradă să plătească 1.000 de lei dacă vor să îl recupereze de la padocul Primăriei.

Dacă ţi-ai pierdut animalul de companie şi vrei să îl recuperezi de la padocul de câini al Primăriei, trebuie să plăteşti 1.000 de lei.

Dacă nu ai aceşti bani, îl pierzi întrucât, după şapte zile de şedere în adăpostul primăriei, animalul va fi vândut, scos la licitaţie ori va fi eutanasiat dacă este bolnav sau agresiv.

Cel puţin aşa arată o hotărâre a Consiliului Local Focşani. Taxa este plătită sub formă de amendă şi vine după o serie de noi reguli stabilite de primărie.

Proprietarii de animale de companie trebuie să aibă la ei, când ies la plimbare, săculeţ şi măturică pentru a curăţa domeniul public în urma acestora de câte ori este nevoie.

„1.000 de lei este prea mult"

În timp ce aleşii locali motivează că amenda de 1.000 de lei este prevăzută în lege, proprietarii de animale de companie sunt de-a dreptul revoltaţi. „Este o sumă prea mare. Este adevărat că sunt mulţi câini abandonaţi pe străzi care deranjează dar dacă cineva are de gând să îl abandoneze îl lasă pe stradă oricum şi nu se duce după el să îl ia înapoi să plătească amenda. Dar noi dacă îl pierdem, vrem să îl recuperăm şi dacă nu avem banii aceia în şapte zile îl pierdem. Ce facem, ne împrumutăm la bancă să scoatem câinele de la adăpost?", ne-a spus Roxana Pamfil din Focşani.

Proprietarii de animale riscă şi alte amenzi dacă nu se supun tuturor regulilor impuse. Pentru necurăţarea domeniului public pe care animalul îşi face nevoie riscă să fie amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 2.500 de lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite