Prefectul Vrancei spune că economia judeţului este pregătiră de un eventual conflict militar VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exerciţiul de mobilizare organizat timp de o săptămână în Vrancea a continuat ieri la Focşani, în prezenţa reprezentanţilor mai multor ministere.

Simularea situaţiei de conflict armat i-a adus ieri în prim plan pe agenţii economici, fiind testată capacitatea acestora de a asigura necesarul de alimente şi servicii pentru forţele armatei şi pentru populaţie în caz de un eventual conflict armat.

Informările asupra modului cum se mobilizează economia judeţului în stare de război au continuat la Consiliul Judeţean, acolo unde prefectul Cătălin Popescu a declarat că în calitatea de preşedinte al comisiei mixte de rechiziţii şi-a făcut datoria, la nivel scriptic.

„Discutăm despre capacitatea economiei şi a instituţiilor publice din Vrancea de a se transforma în eventualitatea unui război. Deşi facem parte din NATO, s-a considerat că trebuie să menţinem un nivel de pregătire. Ca preşedinte al comisiei mixte de rechiziţii, am repartizat bunurile rechiziţionabile, folosind exclusiv rezervele judeţului", a declarat prefectul Cătălin Popescu.

Discuţiile au continuat în spatele uşilor închise.

Actiunea de verificare este coordonata de o comisie formată din reprezentanți ai Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, fără a afecta activităţile curente ale operatorilor economici, autorităţilor şi instituţiilor publice angrenate în exerciţiu.

„Exerciţiul se va desfăşura sub formă de aplicaţie metodică în care se va simula apariţia unor situaţii de criză, care determină punerea în aplicare a Planului de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare şi a Planului de rechiziţii, de bunuri şi prestări de servicii în interes public al judeţuluiVrancea, precum şi asigurarea unor resurse pentru îndeplinirea funcţiilor de sprijin pe timpul situaţiilor de urgenţă. Va fi evaluată capacitatea de îndeplinire a sarcinilor cuprinse în Planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare la autorităţi ale administraţiei publice locale, instituţii publice şi agenti economici, urmărindu-se şi modul de intervenţie al acestora la înlăturarea urmărilor evenimentelor simulate", se arată într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite