Portret/ Marilena Papuc, campioana la judo, pasionată de muzica populară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A obţinut medalii de aur, argint şi bronz la competiţii naţionale de judo, reuşind să cucerească şi scenele festivalurilor de muzică populară.

Născută într-o comună cu oameni gospodari care pun preţ pe educaţia copiilor, Marilena a avut partea de susţinerea părinţilor, atunci când în clasa a V-a a luat decizia de pleca din Vidra pentru a-şi continua studiile la Liceul cu Program Sportiv din Focşani. Aici, a avut şansa de a-l cunoaşte pe profesorul Stănică Grosu, cel care a iniţiat-o în tainele judo-ului.

După câteva luni de pregătire temeinică, Marilena a început să participe la competiţii, cu rezultate foarte bune.În fiecare an, a reuşit să se califice în etapa finală a Campionatului Naţional de Judo, obţinând două medalii de bronz şi una de argint, iar la concursul „Cupa Bucovinei", desfăşurat la Gura Humorului a luat aurul.

„În fiecare zi merg la antrenamente timp de o oră. În sala de judo mă simt cel mai bine, am libertate de exprimare şi în acelaşi timp am oportunitatea de învăţa în permanenţă noi tehnici de apărare şi de contraatac. Dacă la început a fost mai greu, deoarece trebuia să dau dovadă de stabilitate şi forţă, elemente pe care le-am dobândit pe parcurs, acum nu pot rezista fără să practic judo. Este un sport care mă ajută să duc un stil de viaţă sănătos, să am un corp armonios şi mai ales mi-a oferit şansa de a cunoaşte mulţi tineri talentaţi şi ambiţioşi", mărturiseşte tânăra.

Pentru performanţele sale, Marilena îi mulţumeşte în primul rând profesorului Stănică Grosu. „Este un antrenor deosebit care se luptă ca atât eu, cât şi colegii mei să facem performanţă şi să ajungem cât mai departe", spune Marilena.

Interpretă de muzică populară

Marilena Papuc nu se dedică doar judo-ului, ci şi muzicii populare pe care a început să o cânte încă de la vârsta de trei ani, în cadrul serbărilor din satul natal Burca, comuna Vidra. Odată cu admiterea la LPS Focşani, tot profesorul Stănică Grosu i-a remarcat talentul şi a înscris-o la concursul „Vreau să fiu mare vedetă", unde a obţinut premiul trei şi a cunoscut grupul folcloric „Tecucelu", căruia i s-a şi alăturat.

Sub îndrumarea profesoarei Mitriţa Camara Velicu din Tecuci, acolo unde face naveta de două - trei ori pe lună, s-a clasat pe podium la concursuri precum „M-am născut cu stea în frunte" sau „Omătuţa".

Deşi activităţile extraşcolare îi ocupă o bună parte din timp, Marilena este preocupată de studiu.
„Vreau să am rezultate foarte bune şi la şcoală, deoarece astfel îi pot mulţumi pe părinţii mei pentru eforturile depuse în a mă susţine în tot ceea ce înseamnă judo şi muzică populară", conchide Marilena.


Întrebări şi răspunsuri

Ce proiecte de viitor ai?

Vreau să studiez la Liceul cu Program Sportiv şi după finalizarea clasei a VIII-a, deoarece aici am cazarea şi masa asigurate, luând în considerare faptul că eu nu sunt din Focşani şi trebuie să stau la cămin. De asemenea, îmi propun să particip la cât mai multe concursuri de judo şi mi-ar plăcea să mă duelez cu sportivi de peste hotare. Bineînţeles că o să continui şi cu muzica populară.

Cum se împacă muzica populară cu judo?

Le fac pe ambele cu multă plăcere. Uneori se întâmplă să am concursuri de judo şi festivaluri de muzică populară în aceeaşi perioadă şi atunci îmi este foarte greu să aleg.

Ce-i place

Îmi place să citesc, să cânt cât e ziua de lungă şi să stau la discuţii cu prietenele. De asemenea, îmi place foarte mult ca în week-end-uri să merg acasă la Vidra şi să-mi ajut familia la treburile gospodăreşti. Iubesc vara.

Ce nu-i place

Nu-mi plac oamenii invidioşi şi răutăcioşi, care îşi urmăresc doar propriul interes. Evit pe cât de mult posibil să fiu implicată în certuri. Prefer să fiu mai retrasă şi să nu am discuţii în contradictoriu, care practic nu-mi aduc nici un beneficiu.

Profil
Născută. 3 mai 1996, Focşani
Studii. Liceul cu Program Sportiv Focşani
Ocupaţie. Elevă, clasa a VIII-a
Familie. Doi fraţi

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite