Portret/ Alessia Dobre, eleva pasionată de dans şi informatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alessia Dobre
Alessia Dobre

Face dansuri moderne şi balet la Palatul Copiilor, urmează cursuri de informatică şi vrea să studieze muzica uşoară.

Născută în Italia, Alessia Dobre s-a implicat, de la o vârstă fragedă, în activităţi care i-au stimulat spiritul de echipă şi capacitatea de a socializa. La numai cinci ani, părinţii au înscris-o la cursuri de karate şi de înot, însă odată cu stabilirea în ţară şi-a îndreptat atenţia către dansurile moderne, pe care a început să le practice la Palatul Copiilor din Focşani, sub îndrumarea profesoarei Violeta Necula.

Talentată şi dornică să ajungă la nivelul colegelor mai mari, Alessia nu a ezitat să participe la concursuri locale şi naţionale de dans, reuşind ca de fiecare dată să câştige aprecierea juriului şi a publicului.

La competiţia „Flori pentru Mama", desfăşurată în Focşani, s-a clasat pe primul loc, iar la una dintre ediţiile concursului „Pe-o gură de rai" din Bârlad a obţinut premiul întâi la secţiunea horă şi sârbă.

„Toate aceste rezultate au fost obţinute alături de grupul din care fac parte. Suntem foarte unite şi de fiecare dată când urcăm pe scenă ne dorim să facem spectacol şi să impresionăm publicul cu dansurile noastre. Pentru mine, dansul înseamnă muzică şi mişcare. Îmi plac toate stilurile", mărturiseşte Alessia.

Atrasă de informatică

Alessia Dobre nu are înclinaţii doar către domeniul artistic, pe care de altfel le moşteneşte de la mama sa, care timp de opt ani a practicat baletul, ci şi către ştiinţele exacte, informatica şi matematica fiind două dintre disciplinele preferate.
În urmă cu aproximativ doi ani, Alessia s-a înscris la cercul de informatică desfăşurat la Palatul Copiilor. Şi în acest domeniu a început să exceleze, obţinând un premiu întâi la concursul „Cupa Iepuraşului", desfăşurat la Bucureşti.

Întrebări şi răspunsuri

Ce proiecte de viitor ai?

Îmi doresc să studiez şi muzica uşoară, deoarece dansul şi muzica formează un tot unitar. De asemenea, vreau să particip la mai multe concursuri de dans, nu doar de grup, ci şi individual, şi să mă ţin în continuare de informatică. Mi-ar plăcea să mă înscriu din nou la cursuri de înot, pentru că mi-a plăcut foarte mult ceea ce am făcut în Italia.

Cum reuşeşti să-ţi împarţi timpul între şcoală, dans şi cursurile de informatică?

Şcoala este pe primul loc, lucru dovedit de faptul că până acum am fost premiantă în fiecare an, însă mă dedic foarte mult şi pasiunilor mele la care nu voi renunţa niciodată.

Profil

Născută. 24 noiembrie 2000, Marino, Italia
Studii. Şcoala „Anghel Saligny", Focşani
Ocupaţie. Elevă, clasa a III-a
Familie. Un frate

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite