Portret: Răzvan Bucuroiu este antrenor şi arbitru internaţional de tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Face parte din noul val al antrenorilor de tenis de câmp, reuşind să se impună în lumea bună a "sportului alb" din România.

Răzvan Bucuroiu este fiul regretatului antrenor de tenis, George Bucuroiu, cel care l-a descoperit şi format pentru marea performanţă pe Adrian Voinea, fost component al lotulului de Cupa Davis al României.

Ca sportiv, Răzvan Bucuroiu a obţinut multe medalii la turneele rezervate copiilor şi juniorilor. Cel mai important rezultat al său la nivelul copiilor a fost medalia de bronz la Campionatul Naţional. A făcut parte şi din lotul lărgit al naţionalei României, performanţele sale fiind apreciate de specialiştii din domeniu.

"Nu pot spune că am fost un mare sportiv, dar mi-am făcut datoria pe terenul de tenis. De la cea mai fragedă vârstă am fost adus la teren de tatăl meu. El este cel care mi-a insuflat această dragoste pentru tenisul de câmp", s-a confesat Bucuroiu.

Admis la Academie

În anul 2002, Răzvan Bucuroiu a fost acceptat să lucreze la Academia de Tenis Vavvasori din Bergamo, Italia.

"Am reuşit să fiu pe un loc onorant în clasamentul italian. Abia când am revenit în ţară mi-am dat seama de diferenţa uriaşă care există între cele două şcoli de tenis. Sunt multe de învăţat de la specialiştii italieni. Adrian Voinea este unul dintre oamenii care m-au sprijinit foarte mult în activitatea mea. Şi acum se întâmplă la fel. De fapt, întreaga familie Voinea este alături de tenisul de câmp din Focşani. Şi Adrian şi fratele său, Marian, s-au impus pe plan internaţional şi sunt respectaţi", a mai completat focşăneanul.


Între primii 12

Cât a fost sportiv de performanţă, Răzvan Bucuroiu s-a aflat tot timpul în topul tenismenilor români.

"Locul 12 a fost cel mai bun. Lupta cu cei mai buni tenismeni din România este acerbă şi plăcută în acelaşi timp pentru că există o bucurie enormă când poţi ajunge la un asemenea nivel", spune Răzvan. Atunci când presa "îi face marcaj" pentru interviuri, Răzvan Bucuroiu nu poate să nu amintească de cel care i-a fost mentor.

"Tatăl meu, George Bucuroiu a rămas în amintirea tuturor ca un specialist desăvârşit. Numele de Bucuroiu este cunoscut în lumea tenisului datorită tatălui meu care a format la Focşani o adevărată şcoală de sportivi profesionişti. Împreună cu colegii mei încercăm să continuăm această muncă titanică a tatălui meu", a spus, vizibil emoţionat, tânărul antrenor de tenis.

întrebări şi răspunsuri

Care sunt cele mai importante rezultate obţinute de elevii tăi?

O parte dintre sportivii pe care îi antrenez s-au clasat pe podium la campionatele naţionale la care au luat parte. Cristian Cozma, Teodor Apostu, sunt doar câteva din numele cele mai importante. Apostu şi Rareş Georgescu au participat în campionatul din Germania. Ei s-au pregătit la şcoala de tenis unde este Marian Voinea, fratele lui Adrian.

Eşti şi arbitru?

Da. Am un certificat de arbitru internaţional obţinut în Suedia. Am un curs de speciliazare la Universitatea din Bologna. Sunt competiţii importante în toate colţurile lumii, dar ca acasă nicăieri nu e mai bine.


ce îi place

Îmi place să fiu în mijlocul acţiunii, mereu întru-un mediu concurenţial, care să mă motiveze. Îmi doresc să fiu mai bun în fiecare zi. La sfârşitul fiecărei etape parcurse îmi place să mă bucur de ceea ce am realizat. Nu renunţ niciodată la luptă şi nu mi-e taemă să o iau de la capăt. Sunt deschis mereu la a învăţa lucruri noi.

ce nu îi place

Detest să constat că, de multe ori, existenţa multora dintre noi se reduce la observarea neajunsurilor celorlalţi şi se renunţă la orientarea propriei existenţe, mai degrabă, către culmi superioare.

PROFIL
NĂSCUT 2 martie 1985
STUDII Master la ANEFS Bucureşti
OCUPAŢIE Antrenor tenis de câmp
FAMILIE Necăsătorit

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite