Poliţistul Adrian Dochioiu este pasionat de taekwondo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are în palmares un titlul naţional la Taekwondo Poomse şi o medalie de argint la Campionatul Universitar de Kick-Boxing. Şi-a înfiinţat clubul Addras Taekwondo Focşani, cu care a reuşit să se impună în lumea selectă a artelor marţiale din România, dar şi din Europa. A participat la multe stagii de pregătire şi perfecţionare, lucru care i-a atras aprecierea specialiştilor acestui sport.

Unul dintre lucrurile importante pe care le-a realizat la începutul acestui an a fost participarea la un seminar internaţional de Taekwondo WTF, care a avut loc în incinta Complexului Sportiv "Christos Aggourakis" din Chaidari - Atena.

"Acesta a fost organizat de către cadre tehnice renumite din Grecia şi susţinut de Kang Jong-Kil, 9 DAN. La seminar au participat aproximativ 300 de sportivi din Grecia, Cipru şi România, evenimentul constituind, în sine, un schimb de experientţă si un pas important în pregătirea instructorilor, antrenorilor şi sportivilor. Am participat la acest stagiu la invitaţia marelui maestru Yannis Govas, antrenorul lotului naţional al Greciei", a spus Adrian Dochioiu.

Pleacă la europenele din Andorra
Adrian Dochioiu recunoaşte că stagiile la care a participat până acum l-au făcut mai puternic pentru competiţiile la care va lua parte în acest an.
"Sunt câteva concursuri extrem de puternice la care voi lua parte în 2010. Am la activ un titlu naţional şi o medalie de argint, dar vreau să-mi trec în palmares şi alte medalii", spune sportivul focşănean, care ne dezvăluie totodată şi planurile sale de viitor.
"Voi lua parte la Campionatul Naţional de Taekwondo-Poomse, Campionatul European de Taekwondo al Poliţiştilor şi Pompierilor din Principatul Andorra din luna iulie, Seminarul de Taekwondo din Loytraki-Grecia din luna august, iar la finele anului voi face tot posibilul să organizez, la Focşani, turneul Internaţional <Dracula Open>
", continuă sportivul.
Adrian Dochioiu deţine centura neagră cu 2 DAN şi va susţine în acest an examenul pentru 3 DAN, un test extreme de dificil care implică solicitări fizice duse la exterm. Dochioiu nu poate uita că în acest an a participat la o întâlnire la care a luat parte şi campionul olimpic, Michalis Moroutsos.
"Sportul nu are vârstă şi poate fi practicat indiferent de stadiul biologic al individului şi aptitudinile acestuia. Alături de campionul olimpic de la Sydney 2000, Michalis Moroutsos, am putut vedea, sub aceeasi cupolă, o fetiţă de numai patru anişori si un domn trecut bine de 50 de ani, cu un fizic şi o ţinută impecabilă", explică Adrian Dochioiu.

întrebări şi răspunsuri
Ce ne puteţi spune despre ediţia 2009 a turneului „Dracula Open"?

După competiţie, naţionala Kazakhstanului a acceptat să se antreneze alături de sportivii focşăneni, legitimati la CS Addras Taekwondo. Luptătorii l-au cunoscut şi pe maestrul coreean, Pak Hak Gil, dar şi pe maestrul internaţional Hong Ki Sang, 4 DAN taekwondo şi dublu campion al Coreei.

Cum se împacă meseria de poliţist cu taekwnodo?
De mic mi-a plăcut să fiu poliţist. După absolvirea Academiei de Poliţie am stat un an în Bucureşti, după care am venit la IPJ Vrancea. Taekwondo este marea pasiune a vieţii mele şi visez ca într-un viitor apropiat să-mi fac propria sală de antrenament.

ce îi place
Corectitudinea şi fair-play-ul. Îmi place să stau alături de familie. Merg la sala de antrenament cu mare drag, de fiecare dată. Cred că asta le lipseşte românilor. Să se ducă în fiecare zi cu plăcere la locul de muncă. Sunt mulţi care fac un anumit lucru doar pentru ceva bănuţi.

ce nu îi place
Minciuna, ipocrizia şi rău-voitorii. Niciodată nu mi-a plăcut să mă plâng. Am strâns din dinţi atunci când lucrurile nu mergeau aşa cum trebuie. Am întâlnit multe persoane fără coloană vertebrală care, pentru a-şi atinge scopul, fac şi lucruri mai puţin ortodoxe.


profil
NĂSCUT 2 IULIE 1979
STUDII Academia de Poliţie
OCUPAŢIE Ofiţer de poliţie
FAMILIE Căsătorit, un copil

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite